Primii paşi ai carierei pentru o nouă generaţie de studenţi medicinişti

0
383

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova şi-a deschis, ieri, porţile pentru o nouă generaţie de studenţi care acum fac primii paşi spre o carieră de medic, farmacist, asistent sau medic dentist. Deschiderea anului universitar pentru medicinişti a avut loc, conform tradiţiei, în Aula Magna din corpul de clădire aflat în imediata apropiere a Spitalului Judeţean din Craiova. Sala a fost plină cu studenţi, profesori şi medici care au ţinut să fie prezenţi la emoţionantul moment al intonării imnului „Gaudeamus Igitur”, în timpul căruia toţi participanţii s-au ridicat în picioare.

Despre emoţia inerentă a unui nou început a vorbit în discursul său şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu.  “Lumea academică sărbătoreşte, astăzi, plină de emoţie deschiderea unui nou an universitar. Aşa începe să se scrie istoria devenirii profesionale a studenţilor care, peste ani, vor deveni medici. Este o misiune grea şi pentru noi, cadrele universitare, aceea de a ne ridica la înălţimea aşteptărilor unor tineri plini de entuziasm. Este începutul acestui dificil parcurs profesional pe care l-au străbutat de-a lungul timpului 47 de generaţii de studenţi. Mulţi dintre absolvenţii noştri ne reprezintă cu succes în spitale din Uniunea Europeană şi din întreaga lume. Știm că doar împreună putem reuşi, numai formând o echipă putem ajunge la destinaţia propusă – excelenţa. Noi, profesorii, suntem aici pentru a oferi întreaga noastră experienţă”, le-a spus studenţilor şi cadrelor universitare, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

686 de „boboci”

Anul acesta, instituţia de învăţământ superior medical din Craiova are, în anul I de studiu, 686 de studenţi care au concurat, în vară, pentru locurile la buget şi taxă. Cei mai mulţi, 289 de boboci, sunt la Facultatea de Medicină (209 admişi la buget şi 80 admişi la învăţământul cu taxă), dar şi la alte specializări: 74 la Medicină Dentară (34 admişi la buget şi 40 admişi la învăţământul cu taxă), 45 la Tehnică Dentară (9 admişi la buget şi 36 admişi la învăţământul cu taxă), 99 la Farmacie (29 admişi la buget şi 70 admişi la învăţământul cu taxă), 124 la Asistenţă medicală (29 admişi la buget şi 95 admişi la învăţământul cu taxă), 25 de studenţi la specializarea Moaşe (14 admişi la buget şi 11 admişi la învăţământul cu taxă), 30 la Balneo-Fiziokinetoterapie (19 admişi la buget şi 11 admişi la învăţământul cu taxă).

Notele de admitere spun şi ele multe despre calitatea studenţilor care au păşit ieri în primul an de studiu. La cele 209 de locuri la buget de la Facultatea de Medicină, ultima medie de admitere a fost anul acesta 9,46, iar patru note au fost de 9,96.

Spaţii de învăţământ moderne

În ultimii ani, spaţiile de învăţământ au fost modernizate în proporţie de peste 90%, resursele UMF fiind acum reorientate către întreţinere curentă, informatizare şi diversificarea activităţilor de învăţământ şi de cercetare. Studenţii medicinişti beneficiază de pregătire la standarde europene, cu spaţii de locuit amenajate şi nou mobilate, de o cantină renovată, de arii moderne de relaxare şi pentru activităţi sportive, dar şi de tehnologii informatice şi sisteme de documentare individuală.

În urma colaborărilor cu alte universităţi cu profil medical din străinătate, mobilităţile studenţilor, cadrelor didactice şi a rezidenţilor în afara ţării au crescut anual. Ca în fiecare an, şi de data aceasta reprezentanţii UMF Craiova spun că se va acorda o atenţie deosebită activităţii ştiinţifice de cercetare, activităţii didactice, iar studenţii vor fi încurajaţi să obţină performanţe pe plan naţional şi internaţional. Acum, la început de an universitar, studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie sunt aşteptaţi cu o infrastructură educaţională bine pusă la punct.

Anul viitor UMF Craiova împlineşte 20 de ani de la înfiinţare. În 1970 lua fiinţă Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii din Craiova. Înfiinţarea acestei facultăţi a răspuns unui mai vechi deziderat care solicita formarea de specialişti la Craiova. Însă abia 28 de ani mai târziu Parlamentul României a înfiinţat prin Legea nr. 119/05.06.1998 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova prin desprindere de Universitatea din Craiova.