Juncker consideră că toţi comisarii europeni desemnaţi şi-au dovedit competenţa

0
320

Preşedintele desemnat al viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că toţi comisarii europeni desemnaţi şi-au demonstrat până acum competenţa, a afirmat ieri o purtătoare de cuvânt a Executivului comunitar, citată de Reuters. În pofida unor dificultăţi întâmpinate în timpul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului European, Juncker s-a declarat mulţumit de prestaţia viitorilor membri ai Colegiului comisarilor europeni, a precizat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a CE. „Preşedintele ales Juncker este de părere că până acum toţi candidaţii şi-au demonstrat în mod convingător competenţa şi angajamentul european”, a spus Andreeva. Audierile tuturor comisarilor europeni desemnaţi se vor încheia marţi, 7 octombrie. Britanicul Jonathan Hill se va prezenta din nou, la începutul săptămânii viitoare, în faţa deputaţilor europeni, după ce prima sa prestaţie pentru preluarea postului de comisar pentru stabilitate financiară şi servicii financiare nu a convins. „Un nou schimb de vederi săptămâna viitoare pentru Hill. Nu este uşor să înveţi cinci ani de reglementare financiară în zece zile”, a comentat deputata conservatoare britanică Kay Swinburne. „Va fi o a doua şansă”, a confirmat o sursă europeană, apreciind că audierea de miercuri a fost „lipsită de conţinut”. În cursul audierii de miercuri, care a durat trei ore, Hill a dat asigurări că nu va fi „reprezentantul City-ului londonez” în viitoarea Comisie Europeană. Însă el a rămas vag în legătură cu mai multe subiecte, mărturisind că nu a avut timp pentru a studia în profunzime dosare foarte tehnice, printre care viitoarea „piaţă europeană a capitalurilor”. De asemenea, şi ungurul Tibor Navracsics, comisar european desemnat pentru educaţie, cultură, tineret şi cetăţenie, audiat miercuri seară în comisia de specialitate a PE, va trebui să răspundă unor întrebări suplimentare din partea eurodeputaţilor. Întrebările din partea grupurilor politice din PE vor fi înmânate preşedintelui viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, prin intermediul lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European. O nouă întâlnire a Comisiei de cultură a PE pentru analizarea candidaturii lui Tibor Navracsics va avea loc luni după-amiază. Socialistul francez Pierre Moscovici, candidat la postul de comisar european pentru afaceri economice, şi-a exprimat în mod ferm dorinţa de a face să fie respectate regulile bugetare europene de către toate statele membre ale UE, fie ele mari sau mici, relatează AFP. Foarte criticat de dreapta europeană, îndeosebi de cea germană şi franceză, pentru că a fost ministrul de Finanţe al unei ţări incapabile să-şi reducă deficitele, Moscovici a menţionat, ieri, în cursul audierii sale în Comisia pentru afaceri economice a PE, că se angajează „să fac să fie respectate regulile noastre bugetare de către toate statele membre (ale UE). Aceasta trebuie să aibă loc fără complezenţă pentru unii, fără excese de durată pentru ceilalţi. Trebuie tratate toate ţările — mari sau mici — după aceleaşi reguli şi după meritele lor”. Deputatul francez din partea UMP (de dreapta) Alain Lamassoure l-a criticat pe Moscovici, estimând că numirea lui în postul de comisar pentru afaceri economice provoacă nelinişte, deoarece el „a eşuat ca ministru de Finanţe”. În replică, Moscovici a afirmat că a redus deficitele în Franţa când a fost ministru, de la peste 5% în 2012 la 4,1% la sfârşitul lui 2013, cu preţul unui efort structural foarte important.