După o vară… muzicală, în care nu puține au fost evenimentele susținute pentru publicul craiovean, artiștii Filarmonicii „Oltenia” își reiau locul la pupitre în sala de concert. Primele acorduri, care anunță deschiderea noii stagiuni, 2014-2015, de Mozart și Ceaikovski, se aud astă-seară, de la ora 19.00, în interpretarea Orchestrei Simfonice, condusă de dirijorul Theo Wolters (Olanda), și a solistei pianiste Alina Bercu. Găsiți bilete la Agenția instituției, la prețul de 20 de lei, cu reducere la 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Theo Wolters s-a născut la Melick (oraş situat în sudul Olandei) în anul 1955. A urmat studiul muzicii la Conservatorul din Maastricht, la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim-trompetist al Royal Concertgebouw Orchestra. Înainte de a absolvi, fusese deja angajat ca prim-trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania), în perioada 1975-1979. Din anul 1979 a devenit membru al prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra, unde a lucrat cu cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons.
În paralel cu activitatea instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Pieter Stalmeier şi Roberto Benzi. Ca dirijor invitat a susţinut concerte alături de numeroase orchestre din lume, inclusiv din România: Filarmonica „George Enescu” şi Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca, Filarmonicile de Stat din Sibiu şi Târgu Mureş, Filarmonica „Banatul” din Timişoara şi recent (în septembrie 2013) – Filarmonica „Oltenia” din Craiova (România), unde, din 2013, deţine statutul de dirijor permanent invitat.
Alina Bercu s-a născut în februarie 1990, la Câmpina. A început studiile universitare în 2006, sub îndrumarea prof. Grigory Gruzman la Universitatea de Muzică „Franz Liszt” din Weimar (Germania), iar din 2011 a fost admisă la cursurile de masterat ale prof. Wolfgang Manz de la Universitatea de Muzică din Nurnberg. În acelaşi timp, studiază şi muzica de cameră la Universitatea de Muzică din Frankfurt am Main, la clasa profesorilor Michael Sanderling şi Angelika Merkle.
Are deja o carieră concertistică impresionantă, susţinând numeroase recitaluri şi concerte pe renumite scene din Europa, America şi Asia: Carnegie Hall – New York, Theatre de Vevey, Tonhalle – Zurich, Prinzregententheater – Munchen, Tonhalle – Dusseldorf, Musikhalle – Hamburg, Teatrul Teo Otto – Remscheid, Auditorium – Roma, Sala Palatului şi Ateneul Roman – Bucureşti, aflându-se sub bagheta unor mari maeştri. În 2009 a înregistrat alături de renumitul violonist Ilian Gârneţ CD-ul „Schubert-Ysaye-Brahms” prin casa de discuri „Fuga Libera” – Bruxelles, premiat cu „Golden Label” în Belgia şi „Cle d’Or” în Franţa.
În program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei „Cosi fan tutte”, K. 588, și Concertul nr. 23 în La major pentru pian şi orchestră, K. 488
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia a VI-a în Si minor, op. 74, „Patetica”