Astăzi începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

0
314

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, a început azi-noapte, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli. Alegerile prezidenţiale vor avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară şi 294 în străinătate, urmând să fie pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea “Votat”, a declarat ieri vicepremierul Gabriel Oprea. Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne,Gabriel Oprea, le-a spus prefecţilor şi şefilor inspectoratelor de poliţie, într-o videoconferinţă, că au obligaţia ca până în 3 octombrie, împreună cu preşedinţii tribunalelor, să întocmească liste cu jurişti şi cu alte persoane care se bucură de o bună reputaţie, din rândul cărora vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora. Oprea a mai spus că, până în 22 octombrie, prefecţii, alături de primari, au sarcina de a asigura sediile şi condiţiile corespunzătoare pentru funcţionarea birourilor electorale ale secţiilor de votare. În timpul campaniei electorale şi în ziua votului, pe 2 noiembrie, vor acţiona 50.000 de angajaţi ai ministerului de Interne. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, sunt 18.300.000 de cetăţeni cu drept de vot. În paralel va fi desfăşurată o campanie preventivă de informare a cetăţenilor cu privire la prevederile Codului penal, legate de infracţiuni electorale. Spre exemplu, în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise. Pentru aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acţiunilor şi faptelor care pot constitui infracţiuni electorale vor fi tipărite 40.000 de afişe cu aceste prevederi, care vor fi postate la secţiile de votare şi sediile instituţiilor cu atribuţii în organizarea alegerilor. De asemenea, posturile de televiziune vor difuza gratuit un spot video, în care cetăţenii vor fi avertizaţi cu privire la riscurile la care se expun în cazul în care încalcă legea electorală. În cursa pentru alegerile prezidenţiale au intrat 14 candidaţi.