Craiova: Jandarmii IJJ Dolj s-au întâlnit cu elevii Liceului „Tudor Arghezi”

0
347

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au desfăşurat, astăzi, la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, din municipiul Craiova, activităţi educativ-preventive la care au participat 30 de elevi din clasa a VIII – a, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar. În cadrul acestei întâlniri au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu elevii, sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea consumului de droguri şi traficul de persoane, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice fiind principalele mesaje transmise celor prezenţi. Cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj desfăşoară asemenea activităţi prin programele proprii de acţiune „Prudent şi raţional”, „Cartonaş roşu violenţei în arena sportivă”, precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova şi judeţul Dolj.