În dosarul evaziunii de peste 1,7 milioane lei – Un an de închisoare pentru contabilul acuzat de favorizarea infractorului

0
471

Judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat, în cursul zilei de luni, pe craioveanul Sorin Nicolae Radu Ciurea, trimis în judecată împreună cu alte două persoane, în stare de arest preventiv, într-un dosar vizând o evaziune fiscală de peste 1,7 milioane lei, la un an de închisoare cu executare. În sarcina acestuia, care era contabil, procurorii reţinuseră infracţiunea de favorizare a infractorului, iar decizia a fost luată în baza prevederilor legii micii reforme judiciare, pentru că inculpatul şi-a recunoscut fapta şi a beneficiat astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Faţă de ceilalţi doi inculpaţi din dosar procesul continuă, următorul termen fiind pe 15 octombrie a.c.

Reamintim că, la jumătatea lunii iulie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Florin Mitră, de 44 de ani, din Craiova, Tudor Vladimir Vâlceanu, de 43 de ani, din Oradea, şi Sorin Nicolae Ciurea Radu, de 43 de ani, din Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, complicitate la evaziune fiscală, respectiv favorizarea infractorului şi a persoanei juridice SC FMV Oil SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că, „în perioada aprilie-decembrie 2009, în calitate de administrator al SC FMV Oil SRL, inculpatul Mitră Florin nu a înregistrat în evidenţele contabile livrările de mărfuri către mai multe societăţi comerciale, fiind ajutat în activitatea infracţională de inculpatul Vâlceanu Tudor Vladimir şi de inculpatul Radu Ciurea Sorin Nicolae – contabilul societăţii, care a încercat să îngreuneze şi să zădărnicească urmărirea penală prin ascunderea documentelor contabile. Prejudiciul a fost stabilit la suma de 175.173 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, şi suma de 5.882 lei”, după cum au comunicat la momentul respectiv reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Craiova. Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pe 30 mai a.c., la mai bine de jumătate de an de când fusese începută urmărirea penală împotriva lor, întrucât se sustrăseseră cercetărilor. Procurorii, împreună cu poliţiştii doljeni şi cu sprijinul SRI au reuşit până la urmă localizarea acestora, oamenii legii percheziţionând şi locuinţele lor, în Craiova, Eforie Sud şi Tunari, judeţul Ilfov, unde au fost identificate şi ridicate documente şi ştampile  de la aproximativ 20 de societăţi comerciale folosite în activitatea infracţională. Prin firmele respective se tranzacţionau produse energetice (motorină, păcură, bitum, asfalt şi altele), produse procurate din Grecia, Spania, Ungaria.

Sorin Nicolae Radu Ciurea a fost acuzat de favorizarea infractorului pentru că „a pitulat” documentele contabile, susţinând în faţa anchetatorilor că nu le are, deşi oamenii legii le-au descoperit în urma percheziţiei făcute la domiciliul său.

La termenul de luni, 1 octombrie a.c., al procesului în care cei trei sunt judecaţi, Radu Ciurea şi-a recunoscut fapta şi a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, instanţa condamnându-l la un an de închisoare cu executare. În plus, judecătorii Tribunalului Dolj au menţinut faţă de acesta arestarea preventivă şi l-au obligat la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Faţă de ceilalţi doi inculpaţi s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea procesului pe fond, în timp ce cu privire la sentinţa pronunţată în cazul contabilului, atât el, cât şi procurorii pot face apel.