4 octombrie – Ziua Mondială a Animalelor

0
993

Şi animalele au o zi specială, în care să le arătăm mai mult decât oricând că sunt iubite şi că au un rol aparte în viaţa noastră: 4 octombrie. Ziua Mondială a Animalelor a fost desemnată de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor în 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor.

„Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei / Şi du-te la furnică să vezi povara ei” – aceste cuvinte ale poetului şi prozatorului britanic R. Kipling, nimeni altul decât autorul „Cărţii junglei”, sunt îndemnul cu care Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei din Craiova ne invită să întâmpinăm această zi înscrisă în calendarul evenimentelor ecologice. Despre adaptările animalelor la diferite moduri şi medii de trai, precum şi despre locul şi rolul lor în economia naturii şi a omului vă va vorbi cu acest prilej muzeograful Mirela Ridiche.

Cei care vor trece pragul muzeului vor putea viziona diverse materiale documentare (filme, prezentări Power Point), acestea suplimentându-le pe cele cultural-educative prezentate în cadrul expoziţiilor tematice ale muzeului. Între titlurile documentarelor care stau la dispoziţie atât elevilor, cât şi publicului larg de toate vârstele: „Creaturile pădurilor tropicale”, „Animale marine”, „Animale din ţinutul îngheţat”, „Maeştrii camuflajului”, „Copiii codrului” ş.a.