Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganista. Potrivit MAE, cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate. MAE precizează că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol. Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susţinut timp de câteva ore şi că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.