Seminar internaţional privind combaterea contrabandei cu tutun la IPJ Dolj

0
412

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj organizează, în perioada 02-03 septembrie 2015, la Craiova, primul seminar internaţional în cadrul Proiectului INTACT, finanţat de Comisia Europeană (OLAF), aferent Programului Hercule III – Pregătire împotriva fraudei.

La aceste activităţi participă specialişti de investigarea fraudelor din cadrul instituţiilor partenere IPJ Dolj în cadrul acestui proiect, respectiv Inspectoratele de Poliţiei Alba, Arad, Călăraşi, Olt, Direcţia Regională de  Poliţie Vidin – Bulgaria, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor vamale din România – Direcţia Regională Vamală Craiova, Bulgaria –  Direcţia Vamală Lom şi Ungaria  – Agenţia Naţională Vamală şi Fiscală. Seminarul este cea de-a două activitate din cadrul proiectului, iar pe parcursul celor două zile ale acestuia sunt prezentate aspecte legislative şi metode folosite în lupta împotriva contrabandei cu ţigări în cele trei ţări, având drept scop realizarea schimbului de experienţă, cunoştinţe şi bune practici a specialiştilor din domeniu. La lucrările seminarului iau parte şi experţi din cadrul Departamentului pentru Luptă Antifraudă, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi speakeri din cadrul unor companii de tutun din România şi Bulgaria: Japan Tobacco Internaţional, Imperial Tobacco Limited, Philip Morris International România şi British American Tobacco România. Ca urmare a acestui seminar din cadrul proiectului INTACT, IPJ Dolj îşi propune pregătirea teoretică a celor prezenţi prin îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la metodele şi tehnicile folosite la nivelul celor trei ţări în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii cu produse din tutun.