“S.O.S. – Culele din România”, o delicată petiţie în imagini

0
373

Uniunea Arhitecţilor din România, filiala euroregională Sud-Vest Oltenia a vernisat, ieri, expoziţia “S.O.S. – Culele din România”, eveniment organizat alături de Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. 

Petiţia „S.O.S. – Culele din România”, lansată în vederea salvării culelor din Oltenia şi nu numai,a fost  gândită şi ca obiectul unei expoziţii deosebite, care între timp a fost realizată şi poate fi vizitată, astăzi şi mâine, în Piaţa Prefecturii din Craiova. Pe simeze sunt expuse imagini cu clădiri frumoase în esenţă, dar care îşi aşteaptă restauratorii, peste tot în judeţele din Oltenia. Vizitatorii acestei expoziţii, care sunt aşteptaţi în aceste două zile, în centrul Craiovei, între orele 10.00 şi 18.00, vor putea admira valoarea acestor construcţii care odinioară aveau rolul unui turn de observaţie şi semnalizare, rol extrem de important pentru o localitate. „Proiectul „Culele din Oltenia” a fost gândit ca un mijloc de oprire a dezastrului în ceea ce priveşte degradarea, uneori aproape de dispariţie, a culelor din România, componente ale patrimoniului cultural, elemente de identitate naţională, bijuterii ale arhitecturii româneşti, prin asigurarea unei baze ştiinţifice detaliate care să fie un punct de plecare în orice demers de restaurare. În cadrul proiectului s-a procedat la inventarierea, fotografierea şi evaluarea culelor din Gorj, Olt, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş şi Teleorman”, au precizat organizatorii, care îi invită pe craioveni să le fie alături în susţinerea acestui proiect care, dacă va avea ecou la autorităţile din domeniul cultural, ar putea salva soarta acestor construcţii deosebite.