Reghe: “Am pretenţia ca jucătorii cu experienţă să ducă echipa spre performanţă”

0
488

În etapa a 4-a a campionatului, Universitatea Craiova întâlneşte FC Hermannstadt, vineri, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, a vorbit într-o conferinţă de presă despre acest duel, despre obiectivele pe care le are, împărtăşând şi impresiile de la revenirea pe banca Ştiinţei.

„Vulcanul încă nu a erupt pe Oblemenco, încercăm prin evoluţiile noastre să-l umplem şi să facem o atmosferă aşa cum o ştim. Va fi un meci dificil, întâlnim o echipă care vine după o perioadă bună, stau foarte bine în teren, joacă de câţiva ani împreună, au acelaşi antrenor, trebuie să fim atenţi, serioşi, iar evoluţiile noastre trebuie să fie mai bune ca în meciul de la CFR. Trebuie să fim mai serioşi când avem ocazii, să încercăm să marcăm, să închidem jocul, să ne impunem ritmul, să vorbim despre noi, să arătăm că avem valoare şi să ne batem pentru campionat. E drum lung, o luăm pas cu pas, avem destul de multă valoare. Timpul a fost scurt, nu am putut să pregătim bine meciul, dar sunt sigur că atitudinea va fi pozitivă şi prin sacrificiu vom câştiga cele 3 puncte. V-am spus că mă bucur că începem cu meciul cu CFR, pentru că munca de antrenor e mai uşor de făcut când joci cu echipe mai importante, jucătorii sunt montaţi. Fotbalul se joacă pe teren, iar jucătorii iau unele jocuri considerate mai uşoare mai lejer, fără concentrare, se gândesc că valoarea se va vedea pe teren de la sine, dar meseria mea este să-i fac să înţeleagă că fără muncă, fără sacrificiu nu poţi câştiga. Până când vom ajunge să nu ne facem probleme de nivelul adversarului şi să câştigăm şi când jucăm prost ca echipă, mai avem mult de lucrat, de discutat. Dacă nu vom avem atitudine, atunci va fi dificil. Koljic lipseşte, Baiaram nu este sută la sută, dar va intra în programul echipei. Nu mă interesează ce vorbesc alţii despre noi, eu recunosc că mai avem de lucru, avem anumite trasee de pus la punct, primim gol uşor, adversarul ajunge destul de des la poartă, le dăm mingea uşor, dar aceste lucruri le vom rezolva treptat. Putem spune că suntem dezamăgiţi că nu am închis jocul de la Cluj înainte de pauză, dar dacă suntem realişti, şi CFR a avut ocazii, Bancu a scos de pe linie, Popică a scos câteva mingi şi el, aşa că rezultatul este echitabil. Eu discut cu jucătorii despre momentele în care au nevoie de mine, nu despre cele în care ştiu ce aveau de făcut, aşa cum a fost ocazia lui Ivan. CFR este puternică, are jucători noi, antrenor nou, atmosferă nouă, este de lăudat ce au făcut, este legată, joacă un fotbal frumos. M-aş fi bucurat ca şi jucătorii noştri să evolueze în Europa, fiindcă fiecare meci acolo te ajută, devii mai bun, mai puternic. Obiectivul este să jucăm în cupele europene, în Conference sau Champions. Avem câteva meciuri importante înainte de pauza echipei naţionale. Totdeauna este un joc frumos când întâlneşti o echipă ofensivă, mi-aş dori ca Hermannstadt să iasă la joc, dar veţi vedea că lucrurile se vor schimba la meciul de mâine. Voi avea o discuţie cu preşedintele, vreau să avem poziţiile clarificate, că va fi Ivan pe bancă sau Mitriţă pe bancă, vom vedea care va fi mai bun, nu vreau să mai schimb jucătorii de pe o poziţie pe alta. Ivan nu se simte la fel de bine în dreapta la fel ca în stânga. Îi cunosc pe jucători, pe Andrei Ivan îl ştiu aşa de bine încât numai dacă mă uit la el ştiu ce vrea să facă. Ivan rezistă la tăvăleală, iar Screciu nu rezistă, fiecare are caracterul lui, trebuie să-i iau pe fiecare în parte. Şi Işfan e criticat mult. V-am rugat să nu mai discutăm despre vreun conflict dintre Ivan şi Mitriţă, pentru că nu se va întâmpla cât sunt eu aici. Am pretenţia ca jucătorii cu experienţă să conducă echipa spre performanţă, trebuie să aibă personalitate, să ia decizii, nu trebuie să fie protejaţi. Pot fi prieten cu Ivan, dar să-l ţin pe bancă lângă mine. Targetul nostru este să ne câştigăm campionatul, iar fiecare jucători să poată pleca la mai bine. Am nevoie de sprijinul lui Mihai Rotaru pentru a face echipă puternică. Eu îmi doresc ca de mâine să avem un joc spectaculos, vreau să le fie frică adversarilor pe Oblemenco, cu 25.000 de oameni aproape de echipă” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Atacantul Universităţii Craiova, Andrei Ivan, a adăugat:   „Va fi un meci dificil cu Hermannstadt, dar vom intra sută la sută pe teren pentru noi, pentru suporteri şi să câştigăm meciul. Şi cu Oţelul ne-am creat ocazii, dar nu am avut noroc să marcăm. Suntem o echipă unită şi mâine vom intra să luăm punctele. Nu am fost deranjat de critici, sunt conştient că trebuia să marchez la CFR, dar las totul în spate, mă concentrez pe meciurile următoare. Am văzut portarul căzut şi m-am grăbit să dau şi am alunecat şi eu când am şutat. E adevărat că nu mă regăsesc, dar cu ajutorul lui Mister sper să fiu pe drumul cel bun. Nu ştiu dacă joc cu Hermannstadt, vom vedea mâine. Nu este adevărat că am un conflict cu Alex Mitriţă, ne cunoaştem, vorbim, stau lângă el în vestiar şi nu o să fie niciodată un conflict între noi. Mister Reghe mi se pare foarte schimbat, mai preocupat, mai dornic de performanţă”.