ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DOLJENI PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER

0
379
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră.
Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 270 de persoane, fiind controlate și 240 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Înregistrată de aparatul radar cu viteza de 125 km/h în localitate
O tânără, de 24 de ani, din municipiul Craiova a fost depistată de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Romanescu, din localitate, aceasta fiind înregistrată de aparatul radar cu viteza de 125 km/h.
În cauză, tânăra a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
Cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
În cursul zilei de ieri, 02 august a.c., ora 22.40, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dacia.
La solicitarea organelor de poliție de a fi efectuată testarea cu aparatul etilotest, conducătorul auto a refuzat testarea, ulterior refuzând și prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.