Parlamentul European a votat Regulamentul Facilității de conectare a Europei

0
978
În a doua sesiune plenară din iulie, Parlamentul European a votat Regulamentul Facilității de conectare a Europei, al cărui raportor a fost europarlamntarul Marian Jean Marinescu. Acesta a fost votul final și urmează publicarea în Monitorul Oficial al UE.
Este vorba despre Regulamentul care stabilește distribuția celor peste 40 miliarde euro – bugetul total al CEF – și alocă aproape 25 miliarde euro pentru rețelele de transport, 8 miliarde pentru energie, 2 miliarde pentru digitalizare. În ceea ce privește transportul, Regulamentul stabilește în special alocarea majorității fondurilor pentru transportul feroviar și sunt prevăzute proiectele prioritare, pe coridoarele de cale ferată.
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine într-o postare pe facebook că este vorba de  un proiect important, mai ales acum când se pune accentul pe transferul transportului de marfă de pe rutier pe calea ferată. Pentru aceasta însă, avem nevoie de o cale ferată modernă, care să poată să absoarbă dorința Comisiei Europene de a crește cu 50% volumul de marfă transportată pe calea ferată, pentru a ajunge la 30% din totalul de marfă transportată în UE. “După părerea mea nu este un obiectiv așa ambițios, însă  sistemul de cale de ferată din Europa nu este la nivelul pe care îl credem noi sau îl dorim.
Pentru România, accesibilă este o sumă de aproape 2 miliarde euro. Important este să avem proiecte, să le depunem și să le implementăm, pentru că în exercițiul financiar anterior am avut la dispoziție un miliard plus posibilitatea să licităm pe alte 13 miliarde euro, însă din păcate nu am reușit să cheltuim nici jumătate din miliardul de euro transferat de la Fondul de coeziune. Și asta în condițiile în care avem o cale ferată care nu corespunde sub nicio formă nevoilor transportului de #marfă și dorințelor pasagerilor care ar alege calea feroviară în locul transportului rutier”, susţine deputatul european.
Regulamentul stabilește aceste activități pentru următorii 7 ani și România trebuie să profite foarte mult de acești bani pentru a-și îmbunătăți situația căii ferate. “Am fost raportorul acestui dosar și a trebuit să negociez foarte dur pentru ca toate statele membre să aibă aceleași șanse la accesarea fondurilor, în condițiile în care alte state au dorit să direcționeze fonduri foarte mari către alte proiecte, cum este cazul Rail Baltica. Am reușit să fie cum am vrut eu, dar ceea ce voiam să spun este că sunt alte state care ar dori bani pentru a-și realiza proiectele, iar noi avem bani și sper să îi folosim în următorii ani”, a mai spus Marian Jean Marinescu.