Tractorul românesc Tagro ar putea să fie unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton

0
576

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a afirmat, astazi, după o vizită la compania IRUM, că tractorul românesc Tagro ar putea să fie unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton. El a vorbit şi despre alte afaceri de succes.„Tagro – tractorul românesc ar putea fi noul Duster al utilajelor agricole. IRUM – O companie românească, a omologat noul tractor de concepţie proprie. Familia Oltean a investit în centrul de cercetare dezvoltare pariind pe creativitatea inginerilor autohtoni. Unii s-au întors chiar din Italia. Şi au reuşit. I-am vizitat cu un scop precis. Să le propun atacarea pieţelor tradiţionale unde tractorul românesc este cunoscut şi apreciat pentru robusteţea lui. Lucrul acesta poate fi realizat inclusiv cu sprijinul consilierilor economici prezenţi pe aceste pieţe şi prin intermediul programelor de promovarea a exportului sau a misiunilor economice. Cred că tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton. Mizând pe această reuşită Reghinul poate deveni un nou pol de dezvoltare. În jurul unei linii de asamblare, pe o rază se 100 km, de obicei, apar investiţiile firmelor furnizoare de subansamble”, a scris Radu Oprea pe Facebook.