RB Leipzig vine la Craiova

1
484

RB Leipzig, echipă de dată recentă în Bundesliga, a trecut ușor de suedezii de la BK Hacken (4-0 și 1-1) și, în turul trei al preliminariilor Ligii Europa, va întâlni Universitatea Craiova. cu un antrenor „temporar”, în persoana directorului sportiv al clubului, Ralf Rangnick, până la sosirea lui Julian Nagelsmann, cu câteva achiziții de dată recentă (Matheus Cunha, 19 ani, de la FC Sion și Nordi Mukiele, 20 de ani, de la Monpellier), RB Leipzig contează, și în noul sezon, pe starul Timo Werner – slabă evoluție la CM 2018 – și internaționalii nordici, suedezul Emil Forsberg și danezul Yusuf Poulsen, dar și pe francezul, de mare talent, Jean Kevin Augustin (21 de ani). Ocupanta locului șase, în campionatul trecut, cu 53 de puncte, în 34 de partide (15-8-11), golaveraj 57-53, RB Leipzig are ambiții mari, dar asta nu înseamnă că nu poate fi „răsturnată”. Nu pare a fi o piatră mai tare decât AC Milan, în urmă cu un an, de care Universitatea Craiova s-a speriat excesiv, fiindcă învinsese, într-o partidă amicală, pe Bayern Munchen. Craiova s-a lăsat scufundată în ambele manșe (0-1 și 0-2).

1 COMENTARIU

Comments are closed.