O „bătălie” – deocamdată – în stadiu de pregătire!

0
395

EMA_78dUnitatea celor 27 de state membre ale UE – oficial un credo – va fi pusă curând la teribilă încercare. Şi iată motivul: ieşirea Regatului Unit din UE atrage după sine şi relocarea a două agenţii, actualmente cu sediul în Londra. În discuţie sunt Agenţia europeană a medicamentelor (EMA) şi Autoritatea bancară europeană (EBA). Pentru prima dintre ele, care contează pe 900 de înalţi funcţionari, şi-au depus deja dosarul 23 de ţări, iar pentru a doua, care evaluează soliditatea sectoarelor financiare şi regrupează 160 de specialişti – opt ţări. Franţa „le curtează” pe amândouă, Lille oferindu-se a găzdui EMA, iar Parisul şi-a exprimat disponibilitatea pentru a primi EBA. Discuţiile au debutat la 22 iunie a.c., la summit-ul şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles. Mai clar, 19 metropole, între care Lille, Barcelona, Amsterdam, Atena, Bonn, Stockholm ar dori să găzduiască EMA (sau AEM, cum i se mai spune). Pentru Autoritatea bancară europeană sunt numai opt candidaturi şi în afara Parisului trebuie menţionate Bruxelles-ul, Dublinul, Viena şi Varşovia. Rumoarea s-a răspândit în momentul în care s-ar fi aflat că Parisul şi Berlinul au căzut de acord, ceea ce a fost dezminţit de ambele părţi. Ţările-gazdă ar urma să beneficieze de reduceri fiscale, dar şi de crearea de locuri de muncă bine plătite. Şi nu numai. Comisia Europeană va evalua ofertele până la sfârşitul lunii septembrie, ţinând cont de o serie întreagă de exigenţe impuse. Vor urma negocieri politice, se spune, până în penultima lună a anului, decizia finală prefigurându-se a fi luată prin vot secret, la 20 noiembrie a.c. Sistemul de vot se anunţă extrem de sofisticat. La Bruxelles, observatorii neutri chicotesc, confecţionând deja tot felul de scenarii. Bineînţeles, Germania nu rămâne deloc indiferentă la toată povestea. Se vorbeşte de un echilibru geografic în repartizarea agenţiilor menţionate, dar una este ceea ce se discută şi alta ceea ce se convine, finalmente. Până acum, guvernul britanic nu a deschis vreo discuţie aplicată despre viitorul agenţiilor europene, cu sediile actualmente la Londra. Mai mult, se apreciază că instituţiile UE, menţionate, nu vor face parte din negocierile pe Brexit. Ceea ce, parţial, este adevărat, în sensul că „nu fac parte”, dar sunt o consecinţă a Brexit. Pe site-ul Consiliului European, fiecare ţară candidată vine cu propriile atuuri, oferind inclusiv prezentări video. Bucureştiul, de bună seamă, aspiră, la fel ca şi celelalte metropole, despre care am amintit. Dar confruntarea se anunţă teribilă. Unii se întreabă ce se întâmplă dacă Marea Britanie nu părăseşte Europa, deşi premierul britanic, Theresa May, a spus răspicat: „Brexit înseamnă… Brexit!”