Parteneriat pentru solidaritate internaţională

0
525

isj-12Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj derulează, în cadrul Programului Erasmus+ , Proiectul ACTECIM. Este vorba despre un parteneriat strategic şcolar, care vizează elemente de educaţie pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate internaţională, un concept aflat în plină evoluţie, pentru construirea unei cetăţenii mondiale. Scopul este contribuţia la dezvoltarea unei cetăţenii globale active în cele trei ţări participante (România, Franţa, Italia), prin şcoli, comunităţi, asociaţii.

«Proiectul se va derula în perioada 2016-2018, între următorii parteneri: Rectorat de Lyon, Gipal – Formation, Resacoop, Espe Lyon, College „Jean Moulin” din Lyon, toate din Franţa, Regione Piemonte, Cop Torino, ambele din Italia, şi Universitatea din Craiova, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest „Oltenia”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. În luna septembrie, la Universitatea din Lyon, cadre didactice de la cele  patru unităţi şcolare din Craiova (Liceul „Traian Vuia”, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Liceul Sanitar „Charles Laugier”, Liceul Francez „Voltaire”), selectate în program, vor participa la un curs de formare. Anul viitor, întâlnirea se va desfăşura la Craiova, la care vor fi prezente cadre didactice din cele trei ţări partenere, la care se adaugă 100 de elevi ce vor fi iniţiaţi în noţiuni de dezvoltare durabilă şi solidaritate internaţională», a menţionat prof. Ani Drăghici, inspector pentru derularea proiectelor europene în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.