60 de milioane din partea României pentru Republica Moldova

0
350

moldovaPrima tranşă din asistenţă financiară pentru Republica Moldova în valoare de 60 milioane euro va fi eliberată pe 24 august

Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, în sumă de până la 150 milioane euro, a fost ratificat prin Legea nr. 91/6 mai 2016, aşa cum a fost completat prin schimbul de scrisori dintre prim-miniştrii României şi Republicii Moldova, din data de 30 ianuarie 2016, respectiv din data de 5 februarie 2016.

Prin schimbul de scrisori, cele două părţi au convenit o serie de obligaţii din partea Republicii Moldova pentru eliberarea primei tranşe, cum ar fi stabilirea unei foi de parcurs pentru ajungerea la una acord cu FMI, iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora, prezentarea unui plan de actualizare şi aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie, consultarea şi conlucrarea strânsă cu reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova pentru soluţionarea acestor aspecte.

Stadiul progreselor în îndeplinirea măsurilor şi condiţionalităţilor menţionate a fost urmărit prin schimburi de scrisori între cele două părţi. Urmare a solicitării părţii române, în data de 29 iulie 2016, a fost primită scrisoarea premierului de la Chişinău de notificare şi confirmare a obţinerii acordului la nivel tehnic (staff level agreement) între Republica Moldova şi Fondul Monetar Internaţional.