În luna iulie 2013, echipele mobile ale D.R.A.O.V. Craiova, direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Teleorman au desfăşurat mai multe acţiuni specifice privind respectarea legislaţiei fiscale şi vamale de către agenţi economici şi persoane fizice de pe raza judeţelor Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Teleorman. „În urma controalelor efectuate în trafic şi la punctele de lucru ale unor agenţi economici, inspectorii vamali au reţinut în vederea confiscării 31.500 bucăţi de ţigarete, 842 litri de băuturi alcoolice şi 23 kg de cafea. Bunurile reţinute nu aveau documente de provenienţă şi nici marcaje fiscale româneşti”, se precizează într-un comunicat de presă al DRAOV Craiova. La Biroul Vamal Bechet în cursul lunii iulie 2013, au fost reţinute 20.400 articole de de îmbrăcăminte, încălţăminte şi marochinarie susceptibile a fi contrafăcute. Suma ce urmează a fi încasată la bugetul statului, provenită din amenzile aplicate şi valoarea bunurilor reţinute în vederea confiscării de inspectorii vamali, se ridică la aproximativ 3.480.521 lei.