Bariera Vâlcii, fără apă rece

0
376

Cartierul „Bariera Vâlcii” nu va avea apă săptămâna viitoare. Conducerea Companiei de Apă Oltenia a anunțat că marţi, pe 6 august, între orele 10.00 și 14.00, alimentarea cu apă potabilă va fi oprită în această zonă a municipiului, motivul fiind că, în această perioadă, se efectuează lucrări de reparare a unor elemente componente ale conductei superioară 2, la substraversarea căii ferate de la Gara CFR Craiova. „Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zona menţionată că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public, ocazional se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii”, se arată într-un comunicat al CAO. Specialiștii recomandă ca, în această situaţie, să se evite consumul de apă până la limpezirea ei.