Provocare pentru liceenii din Dolj – Francezii recrutează elevi pentru a lucra în cercetare

0
345

Liceul francez „Anna de Noailles” din Bucureşti oferă elevilor români de clasa a X-a, cu înclinaţii spre studiul ştiinţelor, oportunitatea de a face carieră de înalt nivel în cadrul unor instituţii de învăţământ superior din Franţa. Scrisoarea de intenţie a fost adresată şi unităţilor de învăţământ din Dolj. Dar, potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, până în prezent nu s-a înscris nici un elev. „Este primul an când vine o astfel de ofertă din partea liceului francez. Scrisoarea directorului am primit-o în luna iunie, însă până acum nu am avut nici un elev care să opteze pentru această variantă”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Alexandrina Năstase.

Cei care îşi vor depune candidatura trebuie să treacă de o selecţie, după care să se transfere la Liceul francez din Bucureşti. Taxele de şcolarizare vor fi acoperite de o bursă acordată de Comitetul de Gestiune al Liceului şi Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei. După promovarea bacalaureatului, absolvenţii pot solicita o bursă de excelenţă Guvernului francez, care să le permită continuarea studiilor în Franţa.