În două ore, amenzi de 24.000 de lei aplicate conducătorilor de trotinete electrice

0
337
Aseară, între orele 19:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova și formațiunilor rutiere din județ, precum și cei de ordine publică, cu calitate de polițist rutier au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice. 
Scopul acțiunii a fost conștientizarea conducătorilor de trotinete electrice cu privire la respectarea prevederilor legale pentru prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie. “În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, din care 34 conducătorilor de trotinete electrice, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei. În timpul acțiunilor, un bărbat, de 44 de ani, din Craiova, a fost depistat de poliţişti, pe strada “Matei Basarab”, din localitate, în timp ce se conducea o trotinetă electrică, avându-l ca pasager pe fiul său minor. De asemenea, un alt bărbat, de 65 de ani, din Craiova, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea o trotinetă electrică pe Calea București, din Craiova, având o concentraţie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei în cauză au fost sancționați contravențional conform OUG 195/2002″, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .
În șase luni, 27 de accidente rutiere, cu trotinete electrice implicate
În primele șase luni ale anului 2026, în județul Dolj, au avut loc  27 de accidente de circulaţie în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice, două dintre acestea fiind accidente grave. “Reamintim faptul că trotineta electrică poate fi condusă pe drumurile publice, doar de către persoanele care au vârsta de cel puțin 14 ani. Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotineta electrică va fi condusă numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani. De asemenea, se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice. Recomandăm conducătorilor de trotinete electrice să circule responsabil, să poarte casca de protecție si să respecte regulile de circulație. Astfel de acțiuni vor fi continuate de polițiști și în perioada următoare”, a mai spus Mihaela Sadoveanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *