În perioada 28–30 iunie 2023, poliţiştii din cadrul Secțiilor Regionale de Poliţie Transporturi și Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au derulat acţiunea RAIL ACTION DAY – Active Shield, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.
La acţiune au participat poliţişti, jandarmi, polițiști locali și echipaje canine care au efectuat verificări în 505 staţii de cale ferată şi 827 de trenuri de călători. Au fost legitimate 2.473 de persoane, controlate 96 de bagaje, au fost efectuate verificări la 10 case de bagaje și la şapte dulapuri prevăzute cu cheie pentru depunerea bagajelor. Totodată, au fost depistați cinci minori lipsiți de supraveghere, doi urmăriți și 157 de migranți. De asemenea, polițiștii au constatat patru infracțiuni și au aplicat 404 sancțiuni contravenționale, în valoare de 108.980 de lei. Printre cazurile deosebite este cel din data de 29 iunie a.c., când polițiștii Postului de Poliție TF Craiova Călători, au depistat o minoră, de 15 ani, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că minora în cauză a plecat de la domiciliul său, fără încuviințarea părinților, cu intenția de a pleca cu trenul spre municipiul Târgu- Mureș. Aceasta a fost predată polițiștilor Secției de Poliție Rurală Rast, în vederea încredințării către familie.