Furtuna de sâmbătă a făcut ravagii în Craiova: autoturisme distruse, copaci căzuţi, apă intrată şi în instituţii ale statului

0
751

Furtuna de ieri după – amiază a făcut ravagii în Craiova. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a fost solicitat, prin 112, să intervină în foarte multe cazuri şi, din fericire, nu au fost înregistrate victime omeneşti, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Astfel, ISU Dolj a prezentat o situaţie cu ceea ce s-a întâmplat ieri:  şapte misiuni degajare de acoperis; opt misiuni degajare copaci; patru misiuni autoturisme blocate pe strazile inundate, de unde au salvate cinci persoane si au fost afectate 11 autoturisme; o misiune de deblocare a două persoane aflate într-o farmacie; o misiune pentru  evacuarea apei din arhiva Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova; opt misiuni de evacuare a apei din locuinte; o misiune evacuare apă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; trei misiuni degajare stâlpi de iluminat; o misiune de evacuare a apei de la un operator economic si evacuarea autoturismelor din parcare; o misiune evacuare a apei de la un cămin al unui liceu din Craiova; o misiune evacuare apă din Muzeul de Artă din Craiova; o misiune evacuare apă din Muzeul Olteniei; o misiune degajare copac căzut pe conducta de gaze naturale; 60 de străzi inundate. “Mentionăm că acoperişurile luate de vânt şi copacii căzuţi au avariat în total 25 autoturisme. Colegii de la ISU Olt, ISU Mehedinţi şi ISU Vâlcea au ajuns şi au lucrat  cot la cot cu noi,  pentru înlăturarea efectelor produse de furtună şi vântul puternic,  şi, din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.