Migranţi din Siria, Palestina şi Egipt, prinşi la graniţa cu Ungaria

0
472

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat douăzeci și trei de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranţi și urmează a fi prezentat în fata instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În data de 2 iulie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență, în urma căreia au observat pe sensul de ieșire din țară, înainte de a ajunge la controlul de frontieră, o autoutilitară, înmatriculată în România. Mijlocul de transport era condus de C.V., în vârstă de 31 de ani, din județul Hunedoara. În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit  asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, în compartimentul de marfă, douăzeci și trei de cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor. Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din 22 de bărbați și o femeie, din care 12 erau cetățeni din Siria, 7 din  Palestina și 4 din Egipt, având vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că  intenţionau să ajungă în Germania, Austria, respectiv Suedia.  În urma cercetărilor s-a stabilit ca cei în cauză au mai fost depistaţi de către polițiștii de frontieră sătmăreni, în urmă cu câteva zile, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, cetățenii au fost conduși la Centru Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Șomcuta Mare. Șoferul autoutilitarei este cercetat pentru trafic de migranți,  fiind reținut pentru 24 de ore şi urmând a fi prezentat de procurorul de caz  în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Autoutilitara, în valoare de 30.000 de lei, folosită la transportul persoanelor, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.