Austria devine prima ţară din Uniunea Europeană care interzice erbicidul glifosfat

0
456

Parlamentarii de la Viena au votat marţi în favoarea interzicerii erbicidul glifosfat, despre care există suspiciuni că ar putea fi cancerigen, Austria devenind astfel prima ţară din Uniunea Europeană care interzice acest erbicid, informează agenţia Dpa.

Legea, propusă de social-democraţi (SPOe), care a fost aprobată cu o largă majoritate în Legislativul de la Viena, ar putea fi contestată de Comisia Europeană.

În 2017, Uniunea Europeană a acordat o licenţă valabilă pe o perioadă de 5 ani pentru utilizarea glifosfatului. Partidul Popular Austriac (OeVP) a criticat decizia Parlamentului de la Viena, afirmând că este “o palmă în faţa fermierilor care folosesc agentul chimic în mod corespunzător”.

Comisia Europeană are la dispoziţie trei luni pentru a contesta legea.

Erebicidul este subiectul mai multor procese în Statele Unite în legătură cu suspiciunile că substanţa are creşte semnificativ riscul îmbolnăvirii de cancer. Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului, o agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a clasificat glifosatul drept “probabil carcinogen” în 2015.

Însă alte instituţii majore, precum Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) sau Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA), nu au urmat exemplul OMS, informează postul France 24. (Sursa: Mediafax)