ISJ Dolj, parte într-un proiect pentru educația copiilor refugiaților

0
346

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj implementează proiectul ”Erasmus+ – „Towards Inclusive Education for Refugee Children”, cu perioada de desfăşurare 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2021. Parteneriatul este iniţiat de „Instanbul Provincial Directorate of Naţtional Education” şi este derulat cu şapte instituţii active în domeniul Educaţiei şi 24 de asociaţi din România, Turcia, Italia, Bulgaria, Letonia şi Grecia. Cadrele didactice din şcoli, ministere ale educaţiei şi elevii migranţi sunt beneficiarii programului. Acesta vizează dezvoltarea şi implementarea unor practici şi metode inovatoare, care să permită educaţia incluzivă şi/sau pentru tineret în contexte specifice, sprijinind incluziunea migranţilor nou sosiţi, prin intermediul unei educaţii de calitate, inclusiv prin evaluarea cunoştinţelor şi validarea învăţării anterioare. Produsele intelectuale prevăzute pentru a fi dezvoltate sunt: o bază de date cu exemple de bune practici, structurate în trei domenii – îndrumare, evaluare şi validare; un portal online (repository) pentru educaţia incluzivă; un instrument online pentru evaluarea şi validarea învăţării elevilor refugiaţi şi „Cărţi albe” referitoare la educaţia incluzivă pentru copiii migraţi. Toate produsele intelectuale vor fi traduse atât în limba engleză, cât şi în acea a ţărilor de provenienţă ale organizaţiilor partenere şi vor fi disponibile publicului, gratuit. Amploarea proiectului garantează beneficii la nivel european, atât pe parcursul implementării proiectului, cât şi după finalizarea finanţării.