Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa joi, 6 iulie a.c., la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” (Baltică – Adriatică – Neagră), care va avea loc la Varşovia, Republica Polonă.
La reuniune vor participa şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. În calitate de invitat special, la Summit va fi prezent şi Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump.
„Iniţiativa celor Trei Mări” urmăreşte să ofere susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică şi Neagră – în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului.