Polonia are „dreptul moral” de a refuza refugiaţi, pentru că „nu a exploatat” ţări, afirmă Jaroslaw Kacyznski, liderul partidului de guvernământ polonez, respingând acuzaţiile că ţara ar beneficia de fonduri UE şi denunţând invidia Marii Britanii pentru vizita preşedintelui american, Donald Trump. „Noi nu am exploatat ţările din care provin refugiaţii ajunşi în Europa, nu ne-am folosit de forţa lor de muncă şi, până la urmă, nu i-am invitat noi în Europa. Avem dreptul moral deplin de a spune «nu»”, a declarat Jaroslaw Kaczynski, liderul formaţiunii conservatoare Lege şi Justiţie (PiS), aflată la guvernare în Polonia, într-un discurs rostit la o reuniune a formaţiunii, în oraşul Przysucha, la 100 de kilometri sud de Varşovia. Luna trecută, Comisia Europeană a lansat proceduri de sancţionare a Poloniei, Ungariei şi Cehiei pentru refuzul de a primi solicitanţi de azil în cadrul schemei Uniunii Europene de redistribuire a extracomunitarilor. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi-a atras critici dure la nivel european pentru că a permis venirea a milioane de imigranţi extracomunitari. După ce Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a avertizat ţări est-europene că Uniunea Europeană nu este „supermarket” şi în contextul solicitărilor altor lideri vest-europeni de a condiţiona accesul la fonduri comunitare de primirea refugiaţilor şi de respectarea valorilor UE, Jaroslaw Kaczynski a respins acuzaţiile că Polonia ar beneficia în mod nedrept de finanţare europeană. „Faptul că apreciem fondurile comunitare nu înseamnă că am pierdut dreptul la anumite evaluări, inclusiv cele referitoare la contextul istoric”, a explicat Jaroslaw Kaczynski, afirmând, potrivit Televiziunii publice poloneze, că Polonia nu a primit niciodată compensaţii pentru pierderile suferite în al II-lea Război Mondial. În discursul de sâmbătă, liderul polonez a sugerat că Guvernul condus de Beata Szydło ar putea aloca fonduri suplimentare pentru servicii sociale, dacă situaţia economică va permite acest lucru. De asemenea, Jaroslaw Kacyznski a evidenţiat necesitatea reducerii cotelor de capital străin în companiile mass-media din Polonia. În altă ordine de idei, liderul polonez a afirmat că Marea Britanie invidiază Polonia pentru vizita la Varşovia a preşedintelui SUA, Donald Trump, înaintea summitului G20 din Germania. Jaroslaw Kaczynski a denunţat „atacuri” ale unor politicieni britanici la adresa Varşoviei din cauza acestei vizite. Jaroslaw Kaczynski nu a oferit detalii despre dispută. Guvernul Theresa May i-a adresat o invitaţie lui Donald Trump pentru o vizită de stat în Marea Britanie, dar, deocamdată, nu a fost stabilită nicio dată.
Acasă Actualitate Actualitate externă Jaroslaw Kacyznski: Polonia nu a exploatat ţări, deci poate refuza refugiaţi