Cupa Mondială: Sepp Blatter consideră „un succes” actuala ediţie

0
345

Pentru Sepp Blatter, preşedintele FIFA, Mondialul din Brazilia este un succes, cum l-a numit în deschiderea unui seminar privind gestiunea sportului, organizat, miercuri, la Rio de Janeiro. Patronul fotbalului mondial a adresat complimentele sale poporului brazilian care a acceptat organizarea actualei ediţii a competiţiei. „Unde este contestaţia socială?”, s-a întrebat retoric Joseph Blatter, aluzie la zecile de manifestanţi „anti”, cu banderole pe mână la intrarea în clădirea care găzduia evenimentul menţionat. După deschiderea Mondialului, la 12 iunie, manifestările „anti” organizate n-au adunat mai mult de 200 de persoane în medie. Printre satisfacţiile sale, Blatter a enunţat frumuseţea stadioanelor, audienţa TV şi rezultatele negative ale tuturor controalelor anti-dopping. Preşedintele FIFA îşi doreşte un al cincelea mandat, în mai anul viitor, şi speră ca actuala ediţie CM să-l avantajeze din acest punct de vedere.