Premierul Victor Ponta, primit de preşedintele şi premierul Chinei

0
374

Premierul Victor Ponta a fost primit, ieri, de preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, căruia i-a transmis cele mai bune gânduri din partea României şi şi-a exprimat dorinţa de a continua „relaţia extraordinară” cu această ţară, transmite Agerpres. „După vizita pe care aţi făcut-o în România în 2009, aveţi deja foarte mulţi prieteni şi oameni care vă apreciază în mod deosebit”, i-a spus Ponta lui Jinping. Tot în cursul zilei de ieri, premierul român a avut o întrevedere şi cu omologul său chinez, Li Keqiang. Victor Ponta le-a propus preşedintelui şi premierului chinez ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic, în contextul în care anul viitor vor fi marcaţi 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. „Noi am propus, în cursul întâlnirilor şi cu preşedintele şi cu primul-ministru, ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care îl are România, acela de Parteneriat strategic. Sunt câteva ţări cu care avem un parteneriat strategic şi ne-am dori – anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice – să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică este cea de substanţă, dar şi cea culturală, educaţie şi alte domenii. (…) Şi preşedintele şi primul-ministru au spus că apreciază foarte mult această propunere, că o văd cu ochi foarte buni şi că, evident, intrăm în procedura de analiză, o procedură diplomatică standard pentru a o finaliza”, a precizat premierul Ponta, într-o declaraţie de presă susţinută la Beijing. Primul ministru Victor Ponta efectuează în perioada 26 iunie – 3 iulie un turneu asiatic, care a mai inclus Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan.