În iulie și august, artiștii Teatrului „Colibri” vă așteaptă la spectacole în centrul oraşului / Copii de toate vârstele, a început „Maratonul păpuşilor”!

0
773

În program: joacă și distracție, plimbări cu „Autobuzul cu păpuși”, întâlniri cu Motanul Încălțat și multe surprize!

De obicei, închiderea stagiunii marchează începutul vacanţei de vară, însă pentru artiștii Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” înseamnă doar încetarea seriei de spectacole în sală. Pentru că, în iulie și august, aceștia ies în stradă în „Maratonul păpuşilor”, „un program care nu urmăreşte bifarea tradiţionalei deja stagiuni estivale, ci demonstraţii de mânuire, de dibăcie şi dexteritate specifice păpuşarilor”, a declarat Adriana Teodorescu, managerul instituției. Astfel, «păpuşi din spectacolele actuale sau păpuşi uitate din spectacole „pensionate”, inclusiv costume și decoruri, nu vor ajunge, ca altădată, la lada cu gunoi, ci vor reveni în atenţia publicului, ca într-o expoziţie vivantă şi muzicală». „Craiovenii vor vedea lucruri impresionante și nu spun vorbe mari. Vrem să le arătăm ce înseamnă să fii păpușar și cât de dificil este. E o muncă foarte grea! Cine zice că păpușăritul este o joacă se înșeală amarnic”, a mai spus managerul.

Adriana Teodorescu

„Beatles, my love”, „Prietenii Motanului Încălțat”, „La joacă prin lumea poveștilor” sunt doar câteva dintre momentele pregătite de artiștii păpușari pentru copiii de toate vârstele. În plus, datorită impactului deosebit pe care l-a avut la public, între 7 și 14 august „Autobuzul cu păpuși” va circula din nou pe străzile Craiovei! „Îi așteptăm pe cât mai mulți copii la întâlnirile cu noi din vara aceasta. Este prima stagiune estivală pe care o îmbunătățim cu multe proiecte, altele decât spectacolele cu care i-am obișnuit până acum. Sperăm să ne distrăm bine împreună!”, spune actrița Ionica Dobrescu, pe care cei mici o vor putea (re)cunoaște ca Vulpea cea șireată din colajul de fabule și povești spuse în „Autobuzul cu păpuși”.

Spectacolele din cadrul stagiunii estivale a Teatrului „Colibri” vor avea loc în perioada 1 iulie – 27 august, în Piața „William Shakespeare” (esplanada Teatrului Național), seara, de la ora 19.30. Ca o surpriză, reprezentațiile de astăzi și de mâine vor fi urmate de momente artistice prezentate de doi marionetiști de la Teatrul din Arad, Nuți Dorobanțu și Sorin Dorobanțu, artiști cu o carte de vizită ce cuprinde numeroase prezențe la festivaluri importante, proiecte interesante și colaborări cu mari artiști păpușari ai lumii. Invitația la spectacole va fi lansată de aceștia într-un mod inedit: costumați în cavaler, respectiv prințesă și urcați pe catalige.

„Cufărul magic” – un spectacol de divertisment, „cu multă muzică și antren”, și „Scufița Roșie urbană” – a cărui acțiune se petrece în „jungla urbană, și nu în pădure”, cu un motociclist rocker pe post de lup și o bunicuță iubitoare de charleston, swing și rock’n’roll, cu siguranță îi vor binedispune pe craioveni. „Amândouă sunt spectacole pe care noi le prezentăm în spații neconvenționale, în care păpușile sunt mânuite la vedere”, au precizat actorii, care, solicitați pentru a participa, zilele acestea, la Festivalul de la Avignon (5-26 iulie), nu pot oferi mai multe reprezentații la Craiova.

Organizarea stagiunii estivale presupune un efort de apreciat pentru actorii Teatrului „Colibri”, dat fiind faptul că, în spatele paradei păpușilor, aceștia trebuie să pregătească debutul stagiunii viitoare în casă nouă. «Va fi o vară fierbinte, intensă, pentru a putea oferi prichindeilor şi tuturor celor ce ne vor călca pragul un paradis al copilăriei şi poveştilor începând din această toamnă. Noul sediul, din Calea Bucureşti nr. 56, va fi gazdă nu doar pentru spectacolele noastre, ci şi pentru spectacole invitate, concerte, expoziţii, workshop-uri», a mai afirmat teatrologul Adriana Teodorescu. În plus, nici un leu nu a fost prevăzut în buget pentru această stagiune de vară, ea fiind organizată exclusiv cu resursele proprii ale instituției. „Faptul că oamenii au fost foarte creativi și plini de bunăvoință și bună-credință a dus la ceea ce veți vedea toată vara”, a adăugat managerul.

 

 

Rodica Prisăcaru, actriță: «În urmă cu doi ani am fost invitați în Kazakhstan, unde am fost rugați de organizatori să prezentăm un moment pentru omagierea formației Beatles. Din păcate, n-am putut să răspundem acestei solicitări, pentru că timpul era foarte scurt, iar noi eram foarte ocupați cu spectacolul pe care îl pregătisem. Dar acolo am văzut colegi din lume care au venit cu niște momente extraordinare, omagiind această formație. De atunci mi-am dorit să putem prezenta și noi ceva asemănător. Cu acest spectacol, „Beatles, my love”, mă adresez copiilor, cărora le propun o muzică de foarte bună calitate, dar și părinților și bunicilor. Am profitat de faptul că au fost scoase din repertoriul teatrului  două spectacole și, pentru că păpușile din ele mi-au fost foarte dragi, am zis că trebuie să le arătăm copiilor, ca ei să se bucure în continuare de prezența lor pe scenă. Ce a ieșit… o să vedeți».

 

Iulia Cârstea, actriță: «În momentul în care ni s-a propus să realizăm un proiect, am zis să trebuie să îmi răspundă la niște întrebări: de ce îl fac, pentru ce și pentru cine? Și atunci m-am gândit la povestea Motanului Încălțat, unde păpușile sunt superbe, scenografia, la fel, este foarte frumoasă. Și am realizat trei proiecte: „Bunicuțele Motanului Încălțat” – un spectacol pretențios, care se poate juca doar pe o scenă de teatru sau într-o Casă de Cultură, unde avem posibilități tehnice, o comedie spumoasă și antrenantă; „Prietenii Motanului Încălțat” – special realizat pentru a fi jucat în spații neconvenționale, în piață, în parc, în curtea unei școli, fără pretenții tehnice; „Motanul Încălțat” – numai și numai cu păpuși, pentru cei mai mici, respectiv pentru copilașii din grădinițe. Este un proiect foarte greu, solicită foarte mult actorul, atât ca interpretare, dar în primul rând ca mânuire. Sper să prindă viață și să nu rămână doar pe hârtie sau să se joace o perioadă foarte scurtă, ci să intre în repertoriu. În felul acesta se pot rezolva și unele probleme… sociale: cei care au bani pot să vină la teatru să vadă „Bunicuțele Motanului Încălțat”, unde povestea este respectată în proporție de 90%, cei care au o situație mai precară pot veni în piață și în cartiere, ca să vadă povestea Motanului Încălțat, iar pentru cei mai mici ne vom deplasa noi în grădinițe».

 

Adriana Ioncu, actriță: «M-am gândit că în această perioadă un copil care nu pleacă în vacanță, ci se plimbă pe străzile călduroase ale Craiovei, va dori să se destindă un pic, să zâmbească – atât el, cât și părinții lui. Așadar, potrivită ar fi o călătorie prin lumea poveștilor, în care să există și comic, și muzică, și lirism. Până la urmă, actorul are sarcina de a transmite bucurie celor care îl privesc, destindere, seninătate chiar. Oricât ar fi fost ziua de grea, când vezi un spectacol ori o păpușă te bucuri. Spectacolul „La joacă prin lumea poveștilor” cuprinde pe parcursul lui câteva gaguri, o ilustrație muzicală frumoasă, zic eu, ca și un mesaj moral către copii».

 

Ionica Dobrescu, actriță: «Eu coordonez două dintre momentele din cadrul acestui program estival. Unul este realizat împreună cu Alla Cebotari – „Ți-a ieșit coșaru-n drum”, altul este alături de colegii mei Rodica și Mugur Prisăcaru – „Parodii cu păpuși”. În plus, vom porni din nou – eu, Alis Ianoș și Daniel Mirea – cu „Autobuzul cu păpuși”, proiect reluat pentru că a „prins” la copii neașteptat de bine. Sper să îl aștepte cu nerăbdare și să ne bucurăm din nou împreună».