„Bune practici privind incluziunea socială a foştilor deţinuţi”

0
85

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor Universitatea de Vest Timişoara Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative  Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi, organizează, mâine, seminarul regional cu tema „Bune practici privind incluziunea socială a foştilor deţinuţi”, în cadrul proiectului „Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate” – proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Evenimentul se va desfăşura la Hotel Europeca,  seminarul având rolul de a încuraja dialogul între membri ai acestui grup vulnerabil (deţinuţi şi foşti deţinuţi), reprezentanţi ai penitenciarelor şi autorităţi publice, dar şi de a facilita schimbul de informaţii între organizaţiile implicate în implementarea proiectului şi părţile interesate, în vederea identificării celor mai bune soluţii de reintegrare în societate a foştilor deţinuţi.