Job-Club pentru şomeri

0
344

Aproximativ 100 de persoane din Craiova, au mers în cursul săptămânii trecute la Job-Clubul organizat de Asociaţia Vasiliada, în parteneriat cu Federaţia Patronatelor din Regiunea Olteniei.

Desfăşurat în cadrul proiectului “Servicii Integrate pentru Ocupare”, evenimentul a reunit 36 de firme reprezentând angajatori din mai multe domenii – bancar, al asigurărilor sociale, al confecţiilor şi hotelăriei. În cadrul workshop-ului, aceştia au prezentat o ofertă de aproape 100 de locuri de muncă, care s-au adresat atât persoanelor cu studii superioare, care nu au un loc de muncă, dar şi celor fără studii superioare, persoanelor care nu mai primesc indemnizaţia de şomaj etc. “Acest eveniment a avut rolul de a crea cadrul de dialog deschis între angajatori şi persoanele care doresc să îşi găsească un loc de muncă. Potenţialii angajatori prezenţi şi-au făcut publică ofertă de locuri de muncă disponibile. Aceştia s-au întâlnit cu cel puţin o sută de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, cu toţii beneficiari ai Asociaţiei Vasiliada”, a precizat preotul. Adrian Stănulică, Preşedintele Asociaţiei Vasiliada.

Acesta a adăugat că Job-Clubul care a avut loc la Craiova a urmărit integrarea pe piaţa muncii a persoanelor care au avut dificultăţi în acest sens.  “În prima parte a evenimentului, beneficiarii au avut posibilitatea să cunoască ofertă de locuri de muncă disponibile, prezentate de către potenţialii angajatori, iar în cea de-a doua parte au avut posibilitatea de a discuta deschis despre posibilităţile pe care aceştia le întâmpină în procesul de angajare, astfel încât să se creeze punţi de dialog între aceştia”, a mai spus preşedintele Adrian Stănulică.