Sub acest generic, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” se va desfăşura mâine, de la ora 12.00, o întâlnire a iubitorilor de poezie din Craiova cu doisprezece poeţi reprezentativi. Este vorba despre Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu, Varujan Vosganian, Nicolae Coande, Ionel Ciupureanu, Paul Aretzu, Horia Gârbea, Ioana Dinulescu, Bucur Demetrian, George Popescu, Mihai Ene şi Cristian Liviu Burada, care vor recita poeme la Sala „Ion D. Sîrbu”. Recitalul poetic va avea loc sub egida «Întâlnirile revistei „SpectActor”» şi este organizat de Naţionalul craiovean în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, moderatori ai întâlnirii fiind criticii literari Dan Cristea şi Gabriel Coşoveanu. Intrarea publicului va fi liberă.