Faptele se ştiu de acum, sunt recunoscute şi de presa rusă, fiind considerate uimitoare prin amploarea pierderilor, chiar în ajunul discuţiilor de la Istanbul, găzduite de Palatul Ciragan, pe malurile strâmtorii Bosfor. Niciodată, până acum, armata ucrainiană nu lovise atât de puternic şi atât de departe de linia frontului, la peste 4.000 de kilometri de graniţă, în inima Siberiei. Se spune că pagubele înregistrate la bazele aeriene din Murmansk, Irkutsk, Ivanova, Riazan sunt mari, dacă nu considerabile, de ordinul miliardelor de ruble. Operaţiunea ar fi fost îndelung pregătită, timp de mai bine de 18 luni, agenţii serviciilor ucrainiene de securitate ar fi trecut graniţa noaptea plasând drone în structuri de lemn la bordul unor camioane aduse în apropierea aerodromului. Ukinform scrie că operaţiunea specială a fost planificată un an, 6 luni şi 9 zile, conform unei declaraţii a şefului SBU, Vasyly Malyuk. Mesajul celor întâmplate, într-o cheie cât de cât raţională, ar fi acesta: suntem departe de a fi terminaţi în pofida atacurilor consistente ale armatei Federaţiei ruse. Atacul a avut probabil scopul de a consolida poziţia de negociere a Ucrainei şi de a semnaliza Rusiei că războiul va continua, în afara teritoriului Ucrainei. Represaliile pentru operaţiunea „Pânza de păianjen”, cum s-a numit, nu vor întârzia însă şi nu va fi bine, potrivit unor analişti, pentru Ucraina. Se spune că şoferul camionului reţinut în regiunea Irkutsk din care au fost lansate dronele a făcut declaraţii. Dar câte nu se spun. Experţii consideră că atacul trebuie văzut ca o încercare a Kievului de a ridica miza în negocierile de pace, de la Istanbul, conduse de ministrul turc de Externe, Hakan Fidan. Sosirea delegaţiei ruse la Istanbul, în pofida celor descrise în Ukrinform, de Zelenski ca „rezultat absolut genial”, este o mişcare corectă… de şah. Partea ucrainiană se aştepta poate la o neprezentare a delegaţiei Ruse în semn de frondă. Secretarul de stat american Marco Rubio i-a reiterat însă omologului său rus Serghei Lavrov apelul preşedintelui american Donald Trump la negocieri directe, pentru soluţionarea conflictului. Pe parcursul dialogului, secretarul de stat american şi-ar fi exprimat sincere condoleanţe pentru victimele cauzate de bombardamentul asupra infrastructurii feroviare din regiunile Briansk şi Kursk pe 1 iunie. Care va fi răspunsul militaro-tehnic al Rusiei rămâne de urmărit. Întâlnirea numărul doi, de la Istanbul, conform anunţului făcut de Zelenski, în discursul său de deschidere, ieri, la summit-ul de la Vilnius, potrivit transmisiei televizate: liderul de la Kiev nu prevedea altceva decât un schimb de declaraţii pe marginea memorandumului deja cunoscut al Kievului şi al presupusului memorandum al Moscovei. Ceva-ceva pe linie umanitară, returnarea copiilor şi un alt schimb de prizonieri, pe lângă un armistiţiu necondiţionat. O întrebare există: trupele ruse nu pregătesc o nouă ofensivă în regiunea Sumy, fiindcă au început-o deja şi intenţia lui Vladimir Putin de a crea o zonă-tampon de securitate, de-a lungul frontului, nu mai vizează o adâncime de 10 km, ci mai degrabă de zeci de kilometri. Cu cât se prelungesc negocierile, refuzându-se iniţiativele concrete de pace, cu atât Ucraina pierde mai mult teritoriu. Prin creşterea mizei, Kievul riscă şi o posibilă iritare suplimentară a lui Donald Trump, care a ameninţat cu retragerea din procesul de pace invocând incapacitatea părţilor de a ajunge la un acord. Ruşii dau semnale de nervozitate, lăsând să se înţeleagă că privesc spre Odesa şi Harkov, au suficient spaţiu de răspuns la cele întâmplate deunăzi, fie „în oglindă”, fie asimetric.
