Miza uriasă a  unor alegeri anoste!

0
356

cms-image-000024209Se încheie, astă seară, campania electorală pentru alegerile locale şi trebuia să vină şi acest moment. Duminică suntem aşteptaţi la vot. Candidaţi ideali – perfecţi din toate punctele de vedere – sunt puţini.  Şi chiar acolo unde ne sunt arătaţi, recomandaţi fără rezerve, în extaz, ne referim la Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, matematicianul olimpic, “omul integral cinstit”, şi evaluarea aparţine politologului Alina Mungiu Pippidi, preşedintele celui mai cunoscut “think tank”, Societatea Academică din România (SAR), iniţiatorul Platformei Civice  “România curată”, este privit cu normalitate. Numai că, atât Nicuşor Dan, cât şi partidul său, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), nu o ameninţă pe Gabriela Firea, oferta social-democraţilor, apropiată de fotoliul de primar general al Capitalei. Sugerează în schimb că mizele pe termen lung, în politică, sunt recomandate, iar răbdarea este esenţială. Alina Mungiu Pippidi spunea că “bucureştenii sunt privilegiaţi” şi îndemna, uşor exaltată, să fie votate partide noi, ca USB, acolo unde s-au încropit. Nu am văzut până acum un candidat atât de ultra-mediatizat. Nu e greu de analizat mesajul Alinei Mungiu Pippidi, cu toate hibele sale de logică, numai că recomandatul său nu trece în sondaje decât, poate, de Cătălin Predoiu, candidatul PNL, o spune sociologul Marius Pieleanu, directorul Avangarde. Care ne mai spune un lucru esenţial: “cine ia Capitala, ia şi parlamentarele”. Asta ar fi şi miza alegerilor locale. Noua ordine naţională trasată de Alina Mungiu Pippidi, că trebuie făcut aşa şi pe dincolo, lasă electoratul indiferent. Am avut o campanie electorală anostă.  Ca un numitor comun al mesajelor candidaţilor a fost neacroşarea, în suficientă măsură, a sensibilei teme a corupţiei, predilectă, pe bună dreptate, în multe comentarii. Prea puţin s-a vorbit, de asemenea, de incompetenţii şi habarniştii, prezenţi pe listele de consilieri locali şi chiar judeţeni, fără nici o cunoştiinţă de legislaţie specifică a administraţiei publice în vigoare. De la această margine a lucrurilor, pleacă de multe ori destule necazuri. Poate că lehamitea va face ca mulţi alegători să rămână acasă. Cum s-a mai întâmplat. Există şi localităţi, ne referim la judeţul Dolj, unde participarea la vot s-ar putea să fie una ridicată, mai ales acolo unde se prefigurează votul pozitiv. Ceea ce putem să acredităm este încrâncenarea deosebită, specifică scrutinurilor electorale, care va fi resimţită în majoritatea localităţilor doljene. Şi avem în vedere şi minicipiul Craiova, dar în principal municipiul Calafat, oraşele Dăbuleni, Filiaşi, şi numeroase comune. Reamintim doar că, peste tot, candidaţii aparţin principalilor actori politici, PSD, PNL, ALDE, UNPR, PSRO, PMP, PND, şi care mai sunt. Până la urmă, vor trece şi alegerile locale şi, săptămâna viitoare, vom cunoaşte cu exactitate deznodământul. În votul nostru stă viitoarea configuraţie a entităţilor administraţiei publice locale. Acest detaliu nu trebuie uitat.