Bani de la stat pentru depozitarea privată a cărnii de porc

0
368

saaprobatsprijin-1464884008În şedinţa Guvernului de ieri, 2 iunie 2016, a fost aprobată o Hotărâre care stabileşte valoarea totală a ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Astfel, valoarea totală a ajutorului este în limita sumei de 309.500 euro, se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA şi se prefinanţează din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare.

De acest ajutor financiar beneficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia europeană în domeniu (Regulamentul (CE) nr.826/2008 al Comisiei. – de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privata a anumitor produse agricole.

Ajutorul se acordă pentru cererile depuse în perioada 4 ianuarie – 3 februarie 2016. Cererile depusese raportează la o perioadă de depozitare de 90 zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una din categoriile de produse aflate în Anexa şi trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puţin 10 tone produse dezosate şi cel puţin 15 tone pentru celelalte produse.

Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi reţeaua sa teritorială. APIA va pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesară aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc şi elaborează metodologia de aplicare a măsurii şi ghidul solicitantului. Acestea vor fi afişate pe site-ul oficial al APIA, www.apia.org.ro.