A fost încarcerat la PMS Craiova! Fostul primar din Giurgiţa – 3 ani şi 6 luni de puşcărie pentru abuz în serviciu

0
920

arestare mitrica1Valentin Mitrică, fostul primar al comunei doljene Giurgiţa, a fost condamnat definitiv, miercuri, 1 iunie a.c., la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţă care a admis apelul inculpatului şi i-a redus pedeapsa, întrucât primise 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare la Judecătoria Segarcea, în dosarul în care a fost trimis în judecată în anul 2011 pentru abuz în serviciu în formă continuată. Este a doua sentinţă pronunţată în acest dosar, după ce, în martie 2015, Mitrică a obţinut la Curtea de Apel Craiova rejudecarea cauzei. Prima oară a primit o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni de închisoare. În acelaşi dosar, fostul contabil al Primăriei Giurgiţa, Marin Nica, a scăpat cu o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Cei doi au fost acuzaţi că au creat un prejudiciu bugetului local de peste 1,5 milioane lei în perioada 2006 – 2008 prin activitatea infracţională desfăşurată. Sentinţa fiind definitivă, miercuri seară Valentin Mitrică a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.

Reamintim că, în luna iulie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea îi trimiteau în judecată pe primarul comunei Giurgiţa, Valentin Mitrică, şi pe contabilul Primăriei Giurgiţa, Marin Nica, pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, respectiv complicitate la delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli prin bugetul local, prejudiciul total depăşind 1,5 milioane lei. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2008, Camera Judeţeană de Conturi Dolj a efectuat un control la Primăria Giurgiţa pentru exerciţiul financiar din perioada 2006-2008, ocazie cu care a constatat o serie de nereguli. Printre aspectele sesizate se numără efectuarea de plăţi nelegale în cuantum de 104.246 lei, reprezentând contravaloarea unor prestări servicii achitate ilegal pentru doi angajaţi ai Primăriei (servicii pe care nici măcar cei doi angajaţi n-au putut să le denumească!!!), avansuri în numerar acordate nelegal mai multor angajaţi ai Primăriei, cea mai mare sumă fiind încasată, bineînţeles, de edilul localităţii, care a mai achitat şi taxa de masterat a unuia dintre cei doi angajaţi “premiaţi” pentru prestarea de servicii. Şi cum nu se putea ca angajaţii să beneficieze de banii bugetului local mai mult decât şefu’, Valentin Mitrică s-a plimbat pe unde a vrut, în interes personal, inclusiv în Italia, cheltuielile de transport şi diurna fiind suportate din fonduri de la bugetul local, după cum au confirmat doi consilieri locali, dar şi şoferul primarului. Toate plăţile au fost evidenţiate în contabilitate fără nici un fel de documente justificative, primarul şi contabilul Marin Nica încălcând cu bună ştiinţă prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Un alt aspect menţionat în rechizitoriu viza cheltuielile de capital angajate în anul 2007, constatându-se efectuarea de plăţi nelegale către executanţii de lucrări, la unele lucrări de investiţii, în valoare de 527.202 lei, precum şi acordarea nelegală a unor avansuri în cuantum de 626.548 lei. La majoritatea lucrărilor verificate plăţile nelegale efectuate reprezintă de fapt achitarea unor lucrări pe care firmele respective nu le-au executat. “Prin neexercitarea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu conferite prin fişa postului pentru învinuitul Nica Marin şi de prevederile Legii 215/2001 pentru Mitrică Valentin, au fost create prejudicii însemnate bugetului local, în valoare totală de 1.553.097 lei…”, consemnau procurorii în rechizitoriu.

A obţinut rejudecarea la Curtea de Apel Craiova

După mai bine de doi ani şi jumătate de proces, pe 11 martie 2014, Judecătoria Segarcea a pronunţat sentinţa în dosar. Instanţa l-a condamnat pe Valentin Mitrică la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în timp ce Marin Nica a primit o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Inculpaţii au declarat apel, iar pe 12 martie 2015 judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au desfiinţat sentinţa şi au trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Segarcea. În octombrie 2015, magistraţii Judecătoriei Segarcea au pronunţat a doua sentinţă în acest dosar şi, cu toate că unele infracţiuni reţinute în sarcina celor doi inculpaţi s-au prescris, ambii au fost condamnaţi din nou la pedepse cu executare. Astfel,Valentin Mitrică a primit o pedeapsă totală de 5 ani şi 6 luni închisoare întrucât i s-a adăugat şi o pedeapsă de 1 an primită cu suspendare în 2011 pentru că a condus băut, în timp ce Marin Nica a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare.

Ambii inculpaţi, dar şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate pe fond, iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat miercuri, 1 iunie a.c., sentinţa definitivă. Cei doi inculpaţi s-au ales cu pedepsele reduse, Valentin Mitrică primind 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, în timp ce Marin Nica a scăpat cu 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, întrucât a intervenit prescripţia pentru o parte dintre infracţiunile reţinute în sarcina lor. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au mai dispus ca inculpaţii, în solidar, să achite 944.058,67 lei către partea civilă comuna Giurgiţa, reprezentând despăgubiri civile (lucrări neexecutate la Şcoala cu clasele I-VIII Giurgiţa, la Grădiniţa nr. 2 Portăreşti şi Grădiniţa nr. 3 Curmătura, plăţi nelegale către SC Laur Viomet SRL şi SC. PRO EUROPEAN CONSULTING), iar Mitrică trebuie să mai achite, în plus, suma de 82921,16 lei, despăgubiri civile (plăţi nelegale efectuate la obiectivul de investiţii „Parcul Comunal Giurgiţa”). Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că, miercuri seara, după pronunţarea hotărârii definitive, fostul primar a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Din pedeapsa primită urmează să i se scadă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 16.06.2011 la 03.02.2012.