Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat ieri, 2 iunie a.c, că ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Tşijov, are interzis accesul la Parlament după interdicţia instituită de Kremlin la 89 de europeni care au criticat politicile Moscovei, de a intra pe teritoriul Rusiei. „Lista neagră” a fost notificată deputaţilor europeni, joia trecută. Ea cuprinde nume de foşti şi actuali europarlamentari care au criticat deschis pe Vladimir Putin şi poziţia Rusiei în războiul din Ucraina. Martin Schulz a mai anunţat că instituţiile europene restrâng accesul ambasadorului rus. Pe de altă parte, Parlamentul European suspendă angajamentele sale vizavi de Comisia Parlamentară de Cooperare UE-Rusia şi va examina, caz cu caz, solicitările de vizitare a Parlamentului European de parlamentari ruşi. UE a calificat lista neagră emisă de autorităţile ruse ca „totalmente arbitrară şi nejustificată”. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat absurdă utilizarea de UE a „listei negre”, menţionând că aceasta nu este decât o retorsiune la sancţiunile Occidentului contra Kremlinului.