Luptătoarele craiovene au adus bronz de la Târgu Mureş

0
369

Luptătoarele de la CSM Craiova s-au întors cu două medalii de bronz de la Campionatul Naţional de Seniori, desfăşurat week-end-ul trecut la Târgu-Mureş. Una dintre ele a fost obţinută de junioara Ana-Maria Stoian, la categoria 63 kg, iar cea de-a doua de Raluca Irimia, în limitele categoriei de 69 de kg. Cele două sportive au ajuns până în faza semifinalelor, ratând la limită accederea în ultimul act. „Sunt două medalii meritate pe deplin pentru fetele noastre, care au muncit mult pe saltea în ultimele luni. S-au comportat foarte bine la Târgu-Mureş, nu am ce să le reproşez, deşi cred că potenţialul acestor fete este mai mare. Vom munci în continuare şi sperăm ca de la an la an culoarea medaliilor să fie mai strălucitoare” a declarat Petre Banciu, antrenorul secţiei de lupte din cadrul CSM Craiova.