Vizita Principelui Nicolae la Calafat şi Poiana Mare

0
150

Principele Nicolae, tânărul de 27 de ani, a fost prezent la toate evenimentele importante ale familiei regale din ultimii ani. Este nonconformist şi, deşi este al treilea pe linia moştenitorilor coroanei româneşti, până acum a dus o viaȚĂ de om obişnuit, în Marea Britanie. Prinţul Nicolae şi bunicul său, Regele Mihai, au o relaţie tot mai puternică pe zi ce trece. Alteţa sa regală principele Nicolae s-a mutat definitiv în România. Nepotul Regelui Mihai a preluat deja o parte din atribuţiile publice ale Casei Regale. La finele săptămânii trecute, prinţul Nicolae a vizitat localităţile Poiana Mare şi Calafat. În vizita sa a fost însoţit de reprezentanţi ai Casei Regale, membri ai protocolului, dar şi de alte personalităţi, între care deputatul Horaţiu Buzatu şi, din partea Mitropoliei Olteniei, părintele consilier pe probleme de presă Marcel Răduț.

Primit cu pâine şi sare la Poiana Mare

Alteţa sa a fost primit, după tradiţie, cu pâine şi sare de autorităţile locale. Primarul Marin Vintilă a declarat că este o vizită istorică şi a punctat aportul acestei comune la Războiul de Independenţă de la 1877-1878. A fost vizitată şi clădirea  care a găzduit Marele Cartier General, locul unde s-a primit faimoasa telegramă trimisă de ducele Nicolae al Rusiei în urma căreia armata română a intrat în război. Primarul comunei Poiana Mare şi-a exprimat dorinţa ca această clădire, aflată în parcul central, să devină un mic muzeu deoarece într-un anumit moment a reprezentat un punct de referinţă pentru România. Tot aici, la Biserica „Sf. Arhangheli Mihai şi Gavriil”, au fost sfinţite cele 18 drapele de luptă pentru dorobanţii de la 1877.

Vizită și la Calafat

Mai târziu, principele Nicolae, a fost primit de administraţia locală din Calafat, în frunte cu primarul municipiului, Mircea Guţă, şi viceprimarul Doru Mituleţu. Din delegaţie au mai făcut parte Gheorghe Balaci – consilier PP-DD, Constantin Bora – managerul Colegiului Tehnic “Ştefan Milcu” şi o serie de alte oficialităţi locale şi angajaţi ai Primăriei. Ca un amănunt, în decursul domniei sale, Regele Carol a fost prezent în trei rânduri la Calafat.

Primarul Mircea Guţă a vorbit, cu acest prilej, despre municipiul Calafat, cu oportunităţile economice, turistice şi culturale ale zonei, punctând principalele obiective ale administraţiei locale. Al doilea obiectiv a fost Muzeul de Artă – Palatul „Marincu”, unde fostul director Alexandru Pîrvan a făcut o scurtă prezentare a edificiului, declarat monument istoric şi clădire de patrimoniu. Au fost vizitate sălile muzeului, prinţul fiind impresionat de modul în care a fost conservată istoria locală ca parte importantă a istoriei naţionale, dar şi de varietatea exponatelor

În dialog cu elevii de la Colegiul Tehnic “Ştefan Milcu”

A treia parte a vizitei a s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic “Ştefan Milcu”, unde Constantin Bora, managerul instituţiei de învăţământ, l-a întâmpinat pe principe cu pâine şi sare, o parte din elevii liceului purtând costume populare româneşti din zona Olteniei. Aici au fost vizitate laboratoarele şi sălile de curs, iar cei prezenţi au avut ocazia de a intra în dialog cu principele. Elevii şi cadrele didactice au pus o serie de întrebări referitoare la Casa Regală şi la intenţiile pe viitor ale alteţei sale. Principele a declarat că în ultimii 23 de ani poporul roman s-a schimbat mult şi de aceea totul este posibil. Amintim aici că Regimentul 31 Dorobanţi a fost stabilit chiar în incinta actualului liceu. La finalul întâlnirii, principele a mulţumit conducerii liceului pentru căldura cu care a fost primit, dăruindu-le în semn de recunoştinţă un steag cu însemnele regale.

CRISTIAN RUDĂREANU