Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care nu deţin acte de identitate , dar şi a celor ce deţin documente de identitate cu valabilitatea expirată sau nu şi-au legalizat situaţia reală a domiciliului, Consiliul Judeţean Dolj reprezentat de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj organizează, la solicitarea autorităţilor publice locale, o serie de acţiuni de eliberare a documentelor de identitate în localităţile judeţului Dolj, altele decât cele în care funcţionează servicii de evidenţă a persoanelor. Acţiunile se vor desfăşura la sediile primăriilor unde sunt aşteptate toate persoanele care au nevoie de un act de identitate sau de legalizarea domiciliului sau reşedinţei. Pentru persoanele care sunt netransportabile, caravana se va deplasa la domiciliul acesteia şi va prelua cererea, imaginea şi documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate. Persoanele ce doresc să se prezinte, vor depune odată cu cererea de eliberare a actului de identitate şi următoarele documente, după caz: vechiul act de identitate, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, certificatul de deces al soţului decedat, hotărârea de divorţ cu menţiunea definitivă şi irevocabilă/certificatul de divorţ, certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta sub 14 ani, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi vor achita şi suma de 11 lei (7 lei contravaloarea cărţii de identitate şi 4 lei contravaloarea timbrului fiscal). Chiar dacă nu se deţin şi nu pot fi depuse toate aceste documente, celor ce se află în această situaţie, DPCEP Dolj le poate elibera carte de identitate provizorie cu valabilitatea de un an.
În luna iunie 2011, caravana actelor de identitate se va deplasa în localităţile judeţului Dolj, după următorul program:
09.06.2011 –Galicea Mare – ora 9.00, Galiciuica – ora 13.00, Cioroiaşi – ora 15.00;
09.06.2011 –Mischii – ora – 9.00
09.06.2011 –Greceşti ora – 9.00, Breasta ora – 13.00;
14.06.2011 –Întorsura ora – 9.00, Cerăt – ora 12.00;
14.06.2011 –Rast – ora 10.00;
14.06.2011 –Ghindeni – ora 9.00, Coşoveni ora – 12.00;
23.06.2011 – Bratovoeşti ora – 9.00, Malu Mare ora – 13.00;
23.06.2011 –Coţofenii din Faţă – ora 9.00;
30.06.2011 –Dobreşti – ora 9.00, Drănic – ora 13.00;
30.06.2011 –Teslui – ora 10.00;
30.06.2011 –Orodel – ora 10.00, Caraula – ora 13.00.