Dezamăgirea unui nou eşec cu FCSB a estompat într-o anumită măsură sentimentele cu care s-au încărcat, duminică seara, cei 30.000 de olteni veniţi la festivitatea de pe „Ion Oblemenco”. A fost o sărbătoare la care în prim-plan trebuia să fie Craiova Maxima şi în cele din urmă a fost strict despre Craiova Maxima şi al ei parcurs miraculos de odinioară. Deşi finalul n-a fost pe măsura evenimentului, judecând la rece, trebuie să recunoaştem că a fost o seară frumoasă, unică, plină de emoţii, nostalgie, o sărbătoare a familiei Ştiinţei şi cu asta ar fi trebuit să rămânem. Practic, meciul cu FCSB a constituit numai epilogul unei seri care merita încununată şi de un succes al actualei generaţii de alb-albaştri, dar…
A fost celebrarea acelui traseu „ca-n poveşti”, aşa cum galeria Ştiinţei şi-a intitulat scenografia antologică. Fanii s-au ridicat la nivelul momentului festiv, prin număr, prin exprimare, fonică şi mai ales vizuală. Ba chiar s-au transformat în amfitrioni, şi-au elogiat cel mai important moment din istorie, au adus un omagiu nu numai legendelor Ştiinţei, ci şi propriilor familii, mulţi dintre cei prezenţi pe stadion fiind descendenţii celor care au avut norocul să se bucure de performanţele Craiovei Maxima. Programul şi fanionul de la meciul cu Benfica, reproduse superb în Peluza Nord, iar denumirea legendarei generaţii a Ştiinţei, desfăşurată la tribuna doua au format un spectacol grandios. Ca pe vremurile Maximei, s-a jucat cu „casa închisă”, iar publicul a venit mai devreme la stadion. Nu cu table la subraţ, ci cu telefoane mobile, nu cu seminţe de ronţăit şi zaibărul „camuflat” în haine, ci cu popcorn, burgeri şi cola, de la standurile food & drinks, nu înghesuiţi pe vechile bănci de lemn, ci cu loc rezervat online pe scaune de plastic. Totuşi, la fel ca pe timpuri, stadionul a fost plin şi s-a stat inclusiv pe scări, fie că unii suporteri au păcălit vigilenţa forţelor de ordine, fie că n-au mai prins loc în zona în care stau de obicei şi au ţinut morţiş să vadă tot de acolo.
Gloriile au descins în câmpul de joc al arenei ultramoderne, pe tabelă au rulat mesaje de la vestiţii lor adversari de acum patru decenii, au fost clipe emoţionante atât pentru cei din iarbă, cât şi pentru cei din tribune. Istoria celui mai frumos club din România s-a revărsat pe teren şi s-a derulat şi virtual.
De obicei, poveştile au parte de happy-end, în timp ce sărbătoarea Craiovei s-a încheiat dramatic, cu lacrimi, dezamăgire, dar şi vorbe grele aruncate. Rămânem, totuşi, „olteni pe viaţă şi pe moarte”. N-a fost o izbucnire de năduf pentru un rezultat care sabotează obiectivul sezonului, ci mai mult o refulare pentru sărbătoarea încheiată astfel. Un asemenea moment nu merita un astfel de deznodământ. Când fotbaliştii adevăraţi, când zeii coboară în Templu şi aştern pulbere de geniu în iarbă şi te aştepţi ca, măcar pentru o seară, să fie atinşi şi jucătorii de fotbal de azi de magia momentului, nu să-şi confirme statutul de epigoni. Când marele Cami îţi dă startul, iar tu dai cu stângu’ în dreptu’ de la punctul cu var, având şi banderola pe braţ, atunci „lăsaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi aici”. N-a fost un accident, fiindcă actuala echipă şi-a dezamăgit publicul la fiecare derby de play-off jucat acasă cu FCSB.
Dacă respectul pentru suporteri şi gloriile clubului este firesc, Ştiinţa dă impresia că-şi lăfăie jucătorii. Ghiftuiţi de bani, răsfăţaţi cu aeronave la scară, cu condiţii de antrenament şi refacere la care jinduiesc mulţi, ajung să-şi dea în petec. Deşi sunt la ani lumină, ca valoare, de eroii Maximei, îşi permit să se antreneze superficial şi să alerge când au chef. Clubul exagerează la acest capitol, încât a ajuns să le umple conturile şi să le mângâie gambele unora care dau în judecată clubul şi merg până în pânzele albe, fără nicio urmă de jenă, lipsiţi total de moralitate şi de simţul penibilului. Poate nu e cazul să ne aplecăm asupra unor astfel de lucruri la un eveniment de calibrul celui de duminică, dar şi din aceste cauze s-a ajuns să nu avem parte de happy-end-ul mult dorit.
Totuşi, seara de duminică de pe stadion a fost încă o confirmare că Ştiinţa a renăscut frumos, acum un deceniu, că este un club care îşi respectă suporterii, legendele, trecutul. Dacă nu-ţi onorezi trecutul şi nu-ţi respecţi fanii, atunci spectacolul şi performanţele ori vor veni niciodată, ori, dacă vor exista, nu vor însemna nimic. Duminică seara, Universitatea Craiova şi-a celebrat cei 40 de ani scurşi de la traseul de legendă al Craiovei Maxima, dar în acelaşi timp şi deceniul trecut de la renaşterea într-o formă foarte apropiată de cea râvnită în lunga perioadă de restrişte, în care speranţa de normalitate, nu neapărat nădejdea reeditării marilor performanţe, pierise pentru majoritatea suporterilor.
