Daniel Botănoiu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, fost secretar de stat în ministerul Agriculturii, a făcut o declaraţie „in-extenso”, pentru Agerpress, evidenţiind dependenţa de importurile masive de produse agro-alimentare, cu consecinţe nefaste în balanţa comercială a ţării. Nimic nou. Referirea sa vizează în principal importurile masive de carne de porc (tăiată şi în viu) pe motivul reducedii dramatice a efectivelor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, după apariţia pestei porcine africane (care a lăsat România fără ferme de porci) importul de carne, la această specie, a crescut, de la 290.000 de tone, cât era în 2017, la aproape 500.000 de tone în 2019, pentru a ajunge anul trecut la 750.000 de tone. În opinia sa efectivele de animale au scăzut sensibil, în ultimul deceniu la toate speciile, consemnându-se cele mai neliniştitoare declinuri procentuale la efectivele de porcine. Paradoxal, Uniunea Europeană este decisă şi acţionează, de acum ferm, pentru reducerea numărului de bovine, porcine, ovine şi alte specii crescute în ferme. În schimb, sunt stimulate fermele care vor produce „viermi şi insecte pentru consumul uman”, acestea urmând să beneficieze de subvenţii tot mai generoase. În Olanda, care contează pe pieţele occidentale ca fiind un exportator de carne de vită, dar şi de pasăre, o decizie a Înaltului Consiliu –autoritatea judiciară supremă a ţării- din 2019, ca verdict la un proces intentat de ecologiştii militanţi, pe motivul poluării, pentru a îndeplini obiectivele climatice, a generat multă furie în rândul crescătorilor de animale. Observaţiile preşedintelui Asociaţiei Fermierilor din România sunt, în bună măsură, pertinente, însă venind de la un fost secretar de stat, în ministerul Agriculturii, ele trebuiau acompaniate şi de o viziune concretă, vizând o revigorare a situaţiei. România are probleme reale cu şeptelul, şi ne referim la toate efectivele, nu doar la cele afectate de pesta porcină, din cauza unor politici neinspirate promovate în acest domeniu de ani de zile, indiferent de guvernare. Stare de fapt în care se regăseşte şi domia sa. În absenţa unor programe judicioase, privind ameliorarea efectivelor la fiecare specie în parte, niciun reviriment n-a fost posibil. Numărul crescătorilor de animale s-a redus de la un an la altul în toate arealele consacrate. Nu există programe clare la nivel naţional, dar nici la nivel judeţean, ca să nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă la nivelul localităţilor, care altă dată aveau tradiţie consacrată. Observaţiile generale ale preşedintelui Asociaţiei Fermierilor din România, care prezintă un tablou cenuşiu al unei stări de lucruri nefaste, rămân ceea ce sunt şi nimic mai mult. Invocarea de pildă a dificultăţilor în asigurarea materialului de prăsilă, prin importuri din Germania, Olanda sau Danemarca, sunt cel puţin discutabile, în schimb salutară s-ar dovedi stimularea investiţiilor în fermele de reproducţie autonome. S-a mai mimat câte ceva, dar fără rezultate spectaculoase. Pentru că acţiunile n-au avut continuitate, şi nici nu au fost urmărite cu rigoare. Cu studii în Franţa, cum apare în CV-ul său, Daniel Botănoiu lecturează, de pildă, bănuim revista de specialitate „La France Agricole”, care în ultimul său număr chiar are un articol intitulat „Le souffle retombe sur la marche du porc”, în care se vorbeşte despre „scăderea cererii la carnea de porc pe piaţa europeană, concurenţa la export fiind aspră”. Mai competitivă a devenit carnea provenită din SUA, Canada şi Brazilia. În afară de Japonia şi Coasta de Fildeş principalele pieţe de desfacere sunt în scădere. China rămâne cel mai mare client al UE. În fine, dacă francezii se plâng de un excedent de carne de porc şi de o îngrijorătoare desfacere, România importă anual acest sortiment de carne în valoare de… 750 mil. euro. Cum poate fi considerată, în aceste circumstanţe, România singura putere agricolă între ţările membre ale UE, cum afimră Botănoiu, e mai greu de înţeles. Şi o face pentru Agerpress. Asta nu e totul. Fiindcă ne mai înştiinţează despre recorduri la unele culturi agricole, la care ocupăm primele locuri în Europa, altă… minune. Bine că nu reaminteşte şi domnia sa, cum o fac atâţia, că am fost, cândva… „grânarul Europei”. Probabil pe vremea când se obţinea sub 1.000 kg de grâu la hectar.
