Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un pachet de cărţi şi reviste de la o poetă al cărei nume îmi era deja cunoscut şi care mă sunase, într-o seară târzie de ianuarie, spre a-mi solicita o colaborare. Numele ei e Nadia Cavalera şi îl întâlnisem în caseta tehnică, în ediţia de pe piaţă ca şi în cea de pe Internet, ca responsabilă, împreună cu Edoardo Sanguineti, a revistei «Bollettario», ce apare la Genova, şi în care identificasem o tentativă liminară de înnoire a poeticităţii sub semnul unui ultra/neo/post-experimentalism.
Cărţile îi aparţineau, desigur. Nu mă consider, oricât mi-aş refuza chiar şi o minimă doză de orgoliu, un neofit în materie de experimentalisme şi tatonări de renovare radicală a poeticului. Familiarizat cu aventura „noii avangarde” italiene, cunoscută şi sub alte nominative („I Novissimi”, „Grupul ’63), ca şi cu cea a poeţilor aliniaţi „Grupului ’93”, nu mă aşteptam la majori surprize, cel puţin la nivel structural.
Şi totuşi, experienţele poetice propuse şi asumate de Nadia Cavalera, în pofida prezenţei, la toate palierele discursive, a unora dintre cele mai eclatante oferte novatoare precedente, merg cu mult mai departe şi creează, la o primă lectură, o senzaţie de şoc, o bulversare a orizontului de aşteptare; chiar şi pentru un lector- model, aşa cum îl definea Eco.
Scriind frecvent critică, în calitate de colaboratoare la diverse publicaţii, da şi poezie bazată pe o scriitură oscilând între o inter-textualitate de tip kristevian şi una, să-i spunem, mai laxă, cum a definit-o undeva tot Eco, autoarea se înscrie în idiomuri poietice cu asumat program experimentalist, însă, mergând, cum deja anticipam, mult mai departe, propune şi inventează structuri idiomatice ce sfidează orice pretenţie a vreunei logici de sens.
Într-un volum mai vechi, intitulat, intens provocator, Amsirutuf : enimma, titlul însuşi, evident creat ad hoc, trimite, prin jocuri lexicale, la un proiect (neo- ori post-)avangargist; fiindcă, în chiar proiectul structural al cărţii, cum precizează, în introducere, şi un poet şi un critic de talia lui Adriano Spatola, elementele ce compun structura unei pagini-poezie sunt: semnul, linia muzicală, scriitura şi scriitura pe dos (mai exact spus, lectura pe dos: citirea versurilor, dar şi a cuvintelor, de la dreapta la stânga). În această cheie, Amsirutuf : enimma ar fi Futura: ammina; „futura” (viitoare), poate fi şi o trimitere la futurism şi la neuitatele exerciţii stilistice marinettiene, iar „ammina” e (poate) pur şi simplu termenul chimic „amină”. Însă fascinant mi se pare, în acest volum structura compoziţională ca atare a paginii-poezie; care nu mai este doar poezie, ci şi joc de figurări geometrice şi „enunţ-portativ efectiv muzical. Luăm (aproape) la întâmplare un exemplu: textul-bază, spre a-l numi astfel, este trasudano sangue / tramonto // ……………/ cielo / i riccioli d’un vecchio / nubi / sulla nostra cecità / che ammicca – asudă sânge / amurg // ……………/ cer / pletele unui bătrân / nouri / pe orbirea noastră / care clipeşte. În colţul drept din josul paginii, textul sună astfel: eugnas onadusart / otnomart // …………/ oleic / oihccev nu’d iloiccir i / ibun / àticec artson allus / accimma ehc, respectiv ădusa egnâs / gruma // …………./ rece / iruon / ep aeribro ârtsaon / erac etşepilc. Am ţinut să propun acest exerciţiu (de lectură-traducere) tocmai fiindcă mi se pare simptomatic pentru una din fazele ultra-experimentaliste ale Nadiei Cavalera, asigurându-l pe cititor că întregul absurd al variantei alla rovescia (pe dos) al poemului se conservă identic în cele două limbi.
Desigur, ne aflăm în perspectiva unei poetici a non-sensului, aşa cum a fost ea pusă în operă mai ales de poeţii anglo-americani; poeta italiană preia, aş zice cu un supra-gust al ludicului, experienţa şi o re- (ori mai exact) de-structurează prin adjuvante artificii extra-poetice. Însă non-sense-ul e aici chiar miza unui absurd care păstrează totuşi, la nivelul primului nivel al lecturii, întreaga savoare a unei poeticităţi aşa-zicând transparente şi chiar uşor confesivă.
Într-un volum ulterior, Brogliasso (aş traduce aici „Urzeala”, în sensul intrigant al termenului românesc), autoarea schimbă tehnica, dar conservă, in limine, acelaşi gust pentru experimental şi, în plus, e o construcţie complexă, cu poeme scrise pentru ocazii speciale (manifestări culturale ori de impact politic sau social), publicate în diverse reviste ori culegeri, unele puse pe note), a cărei miză esenţială îmi pare a fi ideea unui poem „simfonic”, un fel de cantată post-bachiană, de sens „mirean”, profitând şi de o inserţie critică a marelui critic (la rându-i poet) Giorgio Bàrberi Squarotti). „Scenariul” tipografic constă aici în distribuirea textelor în direcţii opuse, interjanjabile, cartea putând fi citită, liniar, ori de unde ai deschide-o; nu există, deci, o copertă a patra, dar oferta autoarei e, de data aceasta, diferită, în sensul că cititorul e invitat la două lecturi, rectè, a două texte complet diferite. Există, spre exemplu, şi pagini ale unui roman (document, scris în baza unor documente diaristice din primul război mondial), ca şi pagini critice, texte-mesaj, varii intervenţii ocazionale.
Cât priveşte registrul poetic, şi el se multiplică: de o parte, o scriitură oarecum „transparentă”, pedalând pe o cotidianitate incongruentă, când imundă, de cealaltă una afişat post-modernă, cu mari şi frecvente debuşeuri narative. Iată un exemplu: [Doamne al vieţii şi al plăcerii / cu cât de contemplu cu atât mai mult delirez / apoi s-a hotărât te-au trimis în exil / ca lumină departe de ziuă / lumină dumnezeu / plăcere / delir / în spate / exilul …, ca, succesiv, poeticitatea să capteze, cum spuneam, cadenţa narativă a întâmplărilor noastre cotidiene, cu puternice puseuri descriptive: […Coborau prietenii de la biserică / înceţi cărţile sub braţ / şi deja tainici ochi negri te străpungeau în van / de te chemau să-i urmezi tăceai / li se stingea liniştitul cânt ce numai în tine / continua în lungi valuri repetate / în plictisul acelor zile neprevăzute / ce te solicitau pe neştiute aspre fulgerări slabe pişcături]. Trebuie să adaug că, pentru cine nu împărtăşeşte gustul experimentalului, atât de radical uneori, cum îl propune Nadia Cavalera, în astfel de poeme poate avea întregul atestat al harului artistic al autoarei, verificabil întâi de toate în euritmia polifonică, în orchestrarea fluxului liric ce salvează, astfel, stilistic, acel proiect asumat tematic al incongruenţei şi nonsensului.
În sfârşit, în ultima sa carte de versuri apărută, purtând tot un titlul provocator, Salentudine: purtând subtitlul-precizare nonsense in dialetto galatonese, avem doar o vagă şi, la limită, înşelătoare invitaţie semantică, fiindcă, din avertismentul la volum deducem că autoarea a preferat să „se joace”, aş zice eu, hurmuzian, în felul unor texte tip fabule-ghicitori-cimilituri, fiecare scrise în sub-dialecte ale dialectului leccez (din provincia Lecce – locul său de naştere). Poemele sunt, de data aceasta, catrene construite de o manieră pointilistă, cu tipologii umane asemănătoare celor din snoavele noastre populare, ca şi cu animale, păsări, ba chiar şi obiecte-instrumente, plante ce se antropomorfizează ludic, cu inflexiuni de satiră, propulsând până la urmă ceea ce critica italiană a numit celebrarea unui adevărat triumf al absurdităţii.
TU CARE L-AI VOTAT
Tu care l-ai votat
priveşte imaginea cum se developează scofâlcită
mai întâi şi-a asigurat impunitatea de orice delict
cu arbitrajul alfano anticonstituţional
(: egalităţii în faţa legii nu se
poate sustrage nici capul statului!)
Pe urmă ridicând inflaţia la escrocherie
a torpilat orice trebuşoară privată orice sector lucrător
iar pentru alitalia pe care trâmbiţa c-o salvează
a omorât-o prin spuse răspuse neascultate
în sângele celor 5000 de capete la tăiat ruinaţi
(plus cei 2150 de surplusuri contestate)
iar poporului italian îmbrobodit
i-a pus în cârcă două milioane pe zi
şi promisiunea pentru dansul porno al sugerii tortei pe margini
căci datoriile mai vechi le vor achita fraierii
pantalonii îndobitociţi risipiţi topiţi
italienii minţiţi-amăgiţi chiar şi din păcate lungile feţe lucide
dar gândeşte-te cât se putea face pentru prosperitate
cu acei bani furaţi de la noi?
Gândeşti măcar acum ce tărăşenie-ai făcut
tu care l-ai votat?
