„Cumpărături la ușa ta” pentru familiile monoparentale, persoanele în vârstă sau nedeplasabile

0
603

Cei care, din motive justificate, nu se pot deplasa la magazin în această perioadă, vor putea apela numărul de telefon 0727030303, disponibil pe platforma „Cumpărături la ușa ta”. Inițiativa îi aparține Asociației „Geeks for Democracy”. Scopul proiectului îl reprezintă livrarea la domiciliu de alimente, produse de igienă și medicamente, familiilor monoparentale, persoanelor în vârstă sau nedeplasabile.

„Încă de când am lansat dispeceratul, l-am pus public la dispoziție tuturor voluntarilor și inițiativelor similare care au dorit să ni se alăture. Solidaritatea, cooperarea sunt singurele soluții să ieșim cu toții cât se poate de bine din această grea încercare”, a declarat Marian Rădună, vicepreședinte al asociației „Geeks for Democracy” și inițiatorul ”Cumpărături la ușa ta”.

Disponibil până acum doar în București și Ilfov, la aceasta inițiativă civică s-au alăturat și alți parteneri din județele Arad, Constanța, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Mureș, Prahova și Timiș și fără să părăsească siguranța propriului domiciliu, oamenii îi găsesc pe voluntari la un click distanță.