Papură: “Cu FCSB, sper să aratăm pe teren acel spirit oltenesc”

0
497

Derby-ul etapei a 8-a a play-off-ului Ligii I, Universitatea Craiova – FCSB, se dispută duminică, de la ora 21, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au avantaj de 3 puncte în clasament, dar oltenii pot trece pe locul 2 dacă se vor impune la 2 goluri diferenţă sau vor câştiga cu 1-0 sau 2-1.

Cornel Papură a prefaţat exhaustiv jocul de duminică, spunând că vrea să vadă la elevii săi acel spirit specific oltenilor la derby-urile cu rivalele din Capitală.

„Este un meci special pentru noi, cei care am trăit fenomenul fotbalistic în Craiova. Pentru mine a fost tot timpul un joc special, au fost orgolii mari, când joci cu Dinamo, cu FCSB, ştiu cum este fotbalul în oraşul în care am crescut şi ce aşteaptă lumea. Jucătorii vor să arate că pot mai mult decât locul 3 şi vreau să le insuflu ce simt eu la un astfel de meci, sper să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Sperăm să fim în cea mai bună formă fizică şi psihică să putem câştiga. Dacă vom avea un public numeros, şi cred că vom avea, ca să ne insufle spiritul acesta al nostru, din oraş, putem învinge orice echipă. Publicul îşi doreşte dăruire, sacrificiu, sper să arătăm în teren acel spirit oltenesc, cu siguranţă vom fi apreciaţi dacă ne dăm viaţa pe teren. FCSB are o echipă cu potenţial ofensiv deosebit, cu jucători creativi, buni, sperăm să-i blocăm. Nici noi nu stăm rău pe faza de atac şi sper să marcăm şi să fim atenţi în apărare. Sper ca atacanţii să fie mai inspiraţi. Presiunea este pe ambele echipe, sper ca atmosfera să ne mobilizeze pe noi. Vom avea al 12-lea jucător dacă ştim să gestionăm presiunea. Nu mă interesează cine ia titlul, dacă nu-l luăm noi. Sunt în continuare probleme de lot, nu am recuperat niciunul dintre cei accidentaţi. Din punctul meu de vedere, se putea mai mult decât s-a făcut în acest sezon. Mai avem 3 meciuri, dintre care 2 acasă, suntem îndreptăţiţi să sperăm la locul 2”.

Cornel Papură spune că a început să cunoască mai bine lotul şi este mulţumit de calitatea jucătorilor, dar se confruntă cu multe absenţe, Koljic, Martic, Nuno Rocha, Acka şi Tiago Ferreira fiind în continuare accidentaţi:  „Îi cunoşteam pe jucători de pe DVD-urile, acum am avut ocazia să interacţionez cu ei. Nu cred că în aceste 3 meciuri sunt decisive pentru anumiţi jucători. Grupul este unul liniştit, am început să-l cunosc, nu sunt probleme, sunt profesionişti cu toţii”.

„Papi” şi-a amintit de victoria din 2002: „Unii dintre colegi nu aveau curaj să iasă pe teren, la ce atmosferă era”

Papură a fost pe teren la victoria Craiovei în faţa Stelei din 2002, acel 3-1 la care au rămas 20.000 de oameni în afara arenei „Ion Oblemenco”. „Au fost mulţi spectatori atunci, au fost mulţi şi în afara stadionului. Nu am trăit niciodată ce am trăit la acel meci, a fost ceva incredibil. Îmi aduc aminte că nu aveam o echipă sudată atunci şi, dacă am bătut, am făcut-o doar pentru că am avut un public extraordinar, altfel n-am fi câştigat niciodată în faţa echipei pe care Steaua o avea atunci. Am avut atunci colegi care nu prea mai voiau să iasă de pe tunel pe teren, la ce presiune era, la ce atmosferă era pe stadion. Noi aveam o echipă strânsă abia atunci, iar ei au ajuns apoi în semifinalele Europa League (n.r., de fapt, Steaua a ajuns 4 ani mai târziu în semifinalele Europa League, tot cu Olăroiu antrenor)”.

Despre arbitraje: „Nu mai sunt timpurile alea când jucam noi pe la Bistriţa”

Papură s-a referit şi la arbitraje, declarând că acestea sunt mult mai bune decât în perioada în care el juca, asta deşi a identificat câteva greşeli în defavoarea Craiovei la ultimul meci: „La meciul cu Sepsi, Tandia merita roşu pentru intrarea din prima repriză, se putea dicta penalty la Mihăilă, iar Bancu nu era în ofsaid, cum a fost semnalizat când a scăpat. Dar şi arbitri pot greşi, sper doar ca să nu influenţeze rezultatul. Nu mai sunt timpurile alea când jucam noi pe la Bistriţa. La Galaţi am avut acelaşi arbitru 4 ani la rând şi nici nu se mişca de la centrul terenului, a fost groaznic. A trebuit să marchez de la 70 de metri ca să nu fiu semnalizat în ofsaid!”

După ce a declarat, la finalul meciului cu Sepsi, că va urmări un meci de snooker în loc să vadă CFR – Viitorul, Papură spune că se dedică atât de mult pregătirii jocurilor încât are nevoie de relaxare seara, nemaiavând energie să vadă nici măcar meciurile din Champions League. „Mă relaxează snooker-ul ca şi cum aş citi o carte. Judd Trump l-a bătut pe Ding Junhui atunbci şi este în semifinale. O să văd CFR cu Viitorul de 2-3 ori în perioada următoare, fiindcă jucăm cu ambele. Probabil că săptămâna viitoare voi visa echipa CFR-uluui şi nu voi putea vedea finala la snooker. Mă gândesc doar cum să pregătesc meciul de duminică, îi visez pe cei de la FCSB, nu am mai avut puterea să stau să văd meciurile din Champions League”.

 

Papură nu crede că regula cu doi jucători under 21 pe teren va ajuta cluburile, dar spune că Universitatea nu va avea probleme din cauza acestei decizii. „Pentru o echipă care vrea o calificare în grupele unei competiţii europene, mi se pare că e o decizie care nu ne ajută, aceasta, cu folosirea a doi jucători under 21. Nu cred că vom avea însă probleme din această cauză, fiindcă avem deja tineri care au confirmat, mai avem jucători împrumutaţi în Liga I şi Liga a II-a.

Papură nu este de acord cu propunerea lui Gică Hagi, ca România să aibă echipe calificate direct în grupele competiţiilor europene: „Dacă favorizezi pe cineva, atunci defavorizezi pe altcineva, aşa că nu mi se pare normal. Ce, suntem ciungi, ne considerăm defavorizaţi, să nu putem concura cu ceilalţi?”

Întrebat de o posibilă colaborare din vară cu fostul său coleg, Eugen Neagoe, la Universitatea, Papură a spus: „La fotbal poate fi colaborare între oricine, depinde ce opţiuni ai şi ce-ţi doreşti de la colaborarea respectivă”.

Renato Kelic, care are două autogoluri la activ în derby-urile cu FCSB a prefaţat meciul de duminică: „Este un meci special pentru noi toţi, ştim ce înseamnă acest derby pentru suporteri, sper să fie stadionul plin şi să câştigăm acasă. Acestea sunt meciurile cele mai frumoase, cu mulţi fani. FCSB are mare calitate în atac, este o echipă foarte bună, dar dacă ascultăm cum pregăteşte meciul Mister Papură şi facem ce trebuie pe teren eu cred că putem câştiga. Ne gândim la locul 2, avem posibilitatea aceasta, mai ales că avem 2 meciuri acasă”.