Senatorul Mario Ovidiu Oprea a fost oficial desemnat candidatul PNL la Primăria Craiova

0
427

pnl mario opreaÎn cursul acestei zile, senatorul Mario Ovidiu Oprea, actualul preşedinte al Organizaţiei PNL Craiova a fost oficial desemnat candidatul Partidului Naţional Liberal, în cursa pentru câştigarea funcţiei de primar al Municipiului Craiova. Mario Ovidiu Oprea a fost votat în unanimitate în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL, având toată susţinerea partidului în bătălia electorală ce va urma. La scurt timp după validarea candidaturii sale, preşedintele PNL Craiova a declarat: „Pornesc optimist pe acest drum, înconjurat şi întărit de o echipă creativă şi omogenă. Oricine doreşte să facă parte din stafful meu, este încurajat, întind mâna locuitorilor Craiovei, pentru că opţiunile lor sunt importante, la fel şi comunicarea dintre noi. Prefer o campanie interactivă, balansată ca şi până acum după proiectele pe care craiovenii le vor transpuse în realitate. Sunt sigur că oamenii îmi vor da şansa de a transforma orasul într-un smart city de care cu toţi avem nevoie şi sper ca tinerii să devină în ziua votului, acel „scut” împotriva celor care au devalorizat ideea de societate prosperă şi independentă”. Vă reamintim că data stabilită pentru alegerea noului primar al Craiovei este 11 iunie a.c.