Intenţiile de vot, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, exprimă un avans consistent, cuprins între 59-64% pentru Emmanuel Macron, faţă de numai 36-41% pentru candidata extremei drepte. Se spune că, în turul doi, candidatul „En Marche” va capta 76% din voturile lui Benoit Hamon, 49% din voturile lui Francois Fillon şi 47% din voturile lui Jean Luc Melenchon, în timp ce Marine Le Pen va mai lua doar 25% din voturile lui Fillon, 19% din voturile lui Melenchon şi 5% din cele ale lui Hamon. Acum, cum trebuie citite aceste sondaje, efectuate de Ipsos Sopra Steria, Harris Interactive, OpinionWay-Orpi, IFOP Fiducial, Odoxa, Kantar Sofres. Un sondaj nu e o predicţie, ci o evaluare a raportului de forţe la momentul realizării. O marjă de eroare de 2-3% la un scor de 40% face posibil un rezultat final cuprins între 37-43%. Rezerve există, nu doar faţă de Emmanuel Macron sau Marine Le Pen, deşi participarea de la vot în primul tur a fost una de peste 70%. Stânga este supărată pentru că social-liberalismul nu are reprezentant, dreapta la fel, pentru că ultraliberalismul nu are ofertă în turul doi. Dar urmează alegerile parlamentare, peste puţină vreme, la care nici „en marche”, nici Frontul Naţional nu au cum forţa lucrurile. Şi, totuşi, Emmanuel Macron va fi viitorul preşedinte al Franţei. Are prevăzută pentru astăzi o confruntare televizată, de altfel unica acceptată, cu Marine Le Pen. Socialiştii, fără ambiguităţi, declară că vor vota pentru Emmanuel Macron. În timp ce Jean Luc Melenchon, liderul Franţei Nesupuse, a pus în gardă alegătorii săi contra „teribilei erori” de a vota Frontul Naţional. Dar atât. Acest „nici-nici” este periculos. Jean Luc Melenchon a făcut o campanie remarcabilă, a obţinut un scor de peste 20% şi obiectivul său politic rămâne recunoaşterea ca arhitect-şef al reconstrucţiei stângii. În schimb, fostul ministru de Finanţe al lui Alexis Tsipras, Yanis Varoufakis – de la stânga radicală –, într-o scrisoare pentru „Le Monde”, îşi exprimă susţinerea pentru Macron. Se poate vorbi de o alternanţă democratică, în sensul clasic al termenului? Nicidecum. Dar lucrurile sunt cum se vede şi Uniunea Europeană fragilizată de Brexit nu poate rezista la un nou şoc, generat prin venirea la putere a unui guvern eurofob. Bineînţeles, susţinerea fără restricţii a lui Emmanuel Macron, în actualele circumstanţe nu înseamnă că programul său enunţat este îmbrăţişat fără rezerve. Stânga guvernamentală nu se va deroba, totuşi, de responsabilităţi şi va face totul pentru a garanta francezilor stabilitatea de care ţara are nevoie în deplin respect pentru justiţie şi modelul social francez. Aşa se spune. Sintetizând: euro, viziunea despre UE, imigraţie, PAC, şi sunt aproape imposibil de identificat similitudini între programele celor doi candidaţi. Şi presa din Hexagon este pro Macron în proporţie covârşitoare, încât până şi „La Croix”, un cotidian generalist, apropiat de principiile Conciliului Vatican II, şi-a exprimat, ieri, susţinerea pentru Emmanuel Macron, cum nu a mai făcut-o, din 2002, când francezii au avut de ales dintre Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, tot în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
